Lucrările de construire a staţiei de epurare au ajuns într-un punct aproape mort. Sau într-un moment în care, oricât de mult ar fi ele resuscitate, "pacientul" nu mai poate fi salvat la timp. Şi, ceea ce în urmă cu nişte ani se anunţa a fi un proiect de succes, se transformă, cu fiecare zi care trece, într-un mare rateu.

O fi un blestem pe capul Brăilei să aibă parte numai de asemenea "succesuri"? O fi vorba doar despre ghinion? Să fie, de fapt, de vină birocraţia românească? Sau procedurile greoaie impuse de Uniunea Europeană? În realitate, este vorba de câte puţin din fiecare. Însă marea problemă este una simplă: lipsa de implicare a autorităţilor - atât cele locale, cât şi cele centrale - şi a beneficiarilor direcţi. Despre acest proiect se vorbeşte de vreun deceniu, dacă nu şi mai mult, iar finanţarea a fost obţinută prin 2004. Este cel puţin de neînţeles cum se face că, după 7 ani, lucrarea nu numai că nu este finalizată, dar nu s-a realizat din ea nici măcar 15%. Da, vor spune mulţi, au fost probleme legate de proceduri, de licitaţii, de birocraţia europeană. Şi totuşi, este nepermis ca un astfel de proiect să dureze atât. Şi este revoltător că abia acum, când mai sunt doar câteva luni până la termenul limită de finalizare, să se caute soluţii de salvare a proiectului. Soluţii aproape imposibile, de altfel.

Făcând o comparaţie simplistă, este ca şi cum cineva vrea să-şi renoveze casa, banii provenind, în proporţie de 75%, dintr-un cadou făcut de altcineva. Evident că acel altcineva va avea nişte pretenţii, dar pariez că beneficiarul banilor n-ar rămâne cu casa nerenovată, ba chiar va face tot posibilul ca lucrarea să se execute, astfel încât să nu dea banii primiţi cadou înapoi. În plus, nici muncitorii pe care i-a angajat nu ar sta degeaba cu anii, sub privirile indiferente ale proprietarului casei. Proprietar care, culmea, a mai luat o