Cea mai veche inscripţie din Ierusalim, un fragment dintr-o plăcuţă din argilă ce datează din urmă cu 3.400 de ani, a fost prezentată, luni, într-o conferinţă de presă organizată în acest oraş, informează AFP.
Acest fragment de mici dimensiuni (2 centimetri x 2,8 centimetri) conţine câteva simboluri cuneiforme în akkadiană, limba relaţiilor diplomatice din acea vreme, şi atestă, în opinia cercetătorilor, importanţa oraşului Ierusalim în epoca bronzului.
Plăcuţa din argilă a fost descoperită în partea orientală a oraşului - anexată de Israel după războiul din 1967 -, în cartierul Ophel, la sud de esplanada Moscheilor, pe locul unde se afla marele Templu evreiesc, distrus în anul 70 e.n.
Fragmentul descoperit este prea mic pentru a permite descifrarea unei fraze complete, însă, potrivit arheologului Wayne Horowitz de la Universitatea ebraică din Ierusalim, însărcinat cu misiunea de a analiza simbolurile descoperite, calitatea excelentă a grafiei reprezintă o garanţie a faptului că aceasta aparţine "unui scrib cu atribuţii înalte, care se afla, probabil, în serviciul regelui Ierusalimului".
Oamenii de ştiinţă bănuiesc că fragmentul descoperit face parte din corespondenţa purtată de regele Ierusalimului cu faraonul egiptean Akhenaton.
Tablete de acelaşi tip şi datând din aceeaşi epocă au fost descoperite la sfârşitul secolului al XIX-lea în situl Tell el Amarna, în Egipt, conţinând mai multe cereri de ajutor adresate faraonului de către vasalii săi egipteni din Siria şi Palestina.