Arhitectul-şef al judeţului Vaslui, director al Direcţiei de Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, a fost găsit mort la serviciu, luni, în biroul său din Palatul Administrativ, fără a fi cunoscută deocamdată cauza decesului, transmite corespondentul Mediafax.
Ioan Surmei, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit prăbuşit pe podea de către un coleg de serviciu.
S-a solicitat intervenţia ambulanţei, însă echipajul medical sosit la faţa locului nu a putut decât să constate decesul arhitectului-şef al judeţului Vaslui.
"Poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor au început o anchetă în acest caz, fiind dispusă efectuarea necropsiei cadavrului în vederea stabilirii cauzei decesului. Din primele verificări, s-a constatat că victima figura cu afecţiuni cronice în evidenţele medicilor", a declarat, luni, Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
La sesizarea poliţiei, şi inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui au început o anchetă pentru a stabili dacă este vorba despre un accident de muncă.
Ioan Surmei este angajat al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui încă din 1981, imediat după absolvirea Facultăţii de Arhitectură Iaşi. În ultimii 15 ani, a condus Direcţia de Urbanism a CJ Vaslui, fiind şi arhitectul şef al judeţului Vaslui. În cursul zilei de luni, cu puţin timp înainte de a fi găsit mort în birou, Surmei a participat, alături de alţi şefi de direcţii şi servicii din cadrul CJ Vaslui, la şedinţa operativă organizată la fiecare început de săptămână, însă fără a spune cuiva că se simte rău.
Arhitectul-şef al judeţului Vaslui, director al Direcţiei de Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, a fost găsit mort la serviciu, luni, în biroul său din Palatul Administrativ, fără a fi cunoscută deocamdată cauza decesului, transmite corespondentul Mediafax.
Ioan Sur