Între zodia lui "nu mai rentează" şi curcubeul turismului rural
Clădită ca o cetate, în Ţara Hălmagiului intri prin porţile munţilor. După relief s-au tăiat drumurile, s-au pus hotarele între pământuri şi s-au clădit gospodăriile.
Satele Hălmăgelului urcă sub streaşina orizontului estic străjuite de turnul Găinii, pe Valea Luncşoarei. Ce-a distrus aici comunismul nu stârneşte regretul localnicilor. Un mod de viaţă medieval, cu economia bazată pe trocul merelor, al ţuicii şi al magiunului fabricate artizanal în fiecare casă. Schimbate toamna în satele din Câmpia Banatului pe grâu şi porumb. Aveau un cazan de fabricat ţuică în fiece sat, gospodării cu grajd mai arătos decât casa, hectare cu fân de cosit, căruţe cu cai, primejdii de lupi şi mistreţi ori căi înfundate de viscole şi vijelii. Haine, aşternuturi şi covoare, până prin anii '60, se ţeseau toate acasă. Cine-ar alege traiul din matca acelui cotidian?!
Ca-n toate satele Apusenilor, nici în comuna Hălmăgel nu s-a făcut colectivizare. S-au naţionalizat minele, păşunile şi pădurile. Dar s-au deschis centre de exploatare a bogăţiilor naturale şi fabrici. Moţii au continuat să crească animale şi să cultive livezi. Cu lefurile de angajaţi la stat au ridicat case şi şi-au purtat copiii în şcoli. Prin anii '70, când şi în satele Hălmăgelului s-a introdus electricitatea, şi-au zis că e bine în raiul verdeţii Apusenilor.
La Primăria din Hălmăgel am stat de vorbă despre "atunci" şi "acum" cu primarul Alexandru Tonţa şi cu viceprimarul Ioan Cristea. Atunci, autobuzele cărau angajaţi pe trei schimburi. Pensionarii de-acum erau mineri la Brad, la Ţebea, la Brusturi ori la Luncşoara. Ţesătoare şi confecţionare - !!! - la secţia din Hălmagiu a Uzinelor Textile Arad. Sau angajaţi în sectorul de exploatare din Vârfuri ori la fabrica de cherestea din Vaţa. Dar n-au lăsat mersul
