Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiştii dau ca sigură scăderea economiei cu 3%

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 iulie 2010 ·

Tot mai mulţi analişti economici dau ca sigură scăderea PIB cu 3% în 2010, deşi la începutul anului erau mult mai optimişti şi aveau chiar previziuni pozitive. Până la finalul anului prognozele ar putea deveni chiar mai pesimiste, având în vedere înrăutăţirea pe zi ce trece a activităţii economice şi perspectiva impozitării tuturor veniturilor.

Astfel, analiştii Raiffeisen Bank şi-au revizuit în scădere prognoza privind evoluţia Produsului Intern Brut anul acesta, de la -2% la -3%, după ce acum o săptămână şi analiştii ING, BRD-SocGen şi UniCredit au publicat estimări înrăutăţite referitoare la PIB-ul din 2010. ING vede o scădere de până la 3%, UniCredit de 2,5%, iar BRD de până la 0,5%. De asemenea, Oxford Economics şi-a revizuit previziunile privind contracţia economiei de la 0,6% la 2,6%.

Noile estimări vin în condiţiile în care consumul şi construcţiile sunt în cădere liberă, iar singurele semnale pozitive vin de la industrie, care însă nu are o pondere suficient de mare în PIB pentru a salva economia. În 2009, în timp ce criza răvăşea tot mai mult mediul privat, cu mii de insolvenţe şi zeci de mii de angajaţi concediaţi, toţi oamenii de afaceri îşi puneau speranţele în 2010, aşteptându-se la un an mai bun, însă odată cu noile previziuni aceştia trebuie să îşi refacă planurile. Totuşi, analiştii Raiffeisen spun că trimestrul doi arată ceva mai bine decât primele trei luni din acest an.

"Imaginea de ansamblu arată că activitatea economică din trimestrul doi s-a îmbunătăţit comparativ cu trimestrul anterior. Vedem o creştere trimestrială a PIB apropiată de 0%, dar nu excludem chiar şi o rată pozitivă", afirmă analiştii Raiffeisen Bank.

A doua jumătate a anului va fi însă mult mai dificilă, în condiţiile în care se vor vedea efectele reducerii salariilor bugetarilor cu 25% şi ale majorării TVA. De altfel, preşedintele Senatului, Mircea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Diane Keaton. Actrița americană avea 79 de ani

HotNews acum o ora
Actrița americană Diane Keaton, laureată cu Premiul Oscar, a murit la vârsta de 79 de ani, în California, anunță sâmbătă revista americană People. Potrivit People, care citează un purtător de cuvânt al familiei, apropiații legendarei actrițe au ceru

A murit Flavius Domide, jucător legendar al clubului UTA Arad și al fotbalului românesc. „Bătrâna Doamnă, îndurerată”

HotNews acum 4 ore
Fostul jucător de fotbal Flavius Domide a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat clubul UTA Arad, într-un comunicat pe pagina de Facebook. „Bătrâna Doamnă, îndurerată: s-a stins marele Flavius Domide. Tristeţea cuprinde întreg Aradul în această zi

Game changer: Trump și Zelenski au discutat despre posibila furnizare de rachete Tomahawk în Ucraina

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au avut sâmbătă o convorbire telefonică de aproximativ 30 de minute, în care au discutat posibilitatea ca Ucraina să pr

Scrisoare anonimă despre un posibil atentat, descoperită în catedrala Notre-Dame din Paris. „Va fi un măcel!"

Adevarul acum 5 ore
O scrisoare anonimă a fost descoperită vineri după-amiază în curtea catedralei Notre-Dame din Paris. Mesajul a fost găsit de ţârcovnicul bisericii, lângă lumânările aprinse.

Preşedintele Donald Trump a cerut Pentagonului să folosească toate fondurile disponibile pentru plata trupelor

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că a cerut Departamentului Apărării să folosească „toate fondurile disponibile” pentru a se asigura că trupele americane sunt plătite miercuri, în ciuda paraliziei bugetare a guvernului, potrivit AP. Într

Ludovic Orban despre Georgescu: „Nu s-a născut din neant”. Fostul premier vorbește despre „cea mai proastă decizie” a lui Klaus Iohannis

Mediafax acum 6 ore
Într-o emisiune specială de la Digi24, de sâmbătă, Ludovic Orban, actualul consilier prezidențial, a declarat că fostul președinte Klaus Iohannis a luat, în opinia sa, „cea mai proastă” decizie din mandatul său. De asemenea, Ludovic Orban consideră

Înainte de România - Austria, Victor Pițurcă îl contrazice pe Lucescu: „Trebuie să facă asta!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Victor Pițurcă (69 de ani), fostul selecționer al României, a prefațat partida „tricolorilor” cu Austria, în preliminariile Campionatului Mondial. Cu un succes, elevii lui Mircea Lucescu (80 de ani) păstrează șanse pentru locul 2 și posibilitatea un

Joe Biden face radioterapie pentru cancer. Care este starea fostului preşedinte american

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Joe Biden face radioterapie pentru tratarea cancerului de prostată cu care a fost diagnosticat în luna mai a acestui an, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al fostului lider de la Casa Albă, transmite Reuters. „Ca par

Diana Șoșoacă îl bagă în CORZI pe Călin Georgescu: „Nu ți-e rușine să-ți bați joc de oamenii care te-au votat și te-au ajutat?”

Gandul acum 5 ore
Diana Șoșoacă l-a taxat dur pe Călin Georgescu, fostul candidat la Președinția României. Șoșoacă îi reproșează lui Georgescu faptul că s-a dezis de George Simion, liderul AUR. „Domnul Georgescu s-a dezis de domnul George Simion. Facem abstracție că

Circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, suspendată temporar

Mediafax acum 5 ore
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în perioada 14 – 17 octombrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 14:00, personalul de specialitate al Sucursalei Regionale CF București va executa lucrări de întreținere tehnică și revizii bia

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/17°
dum.

8°/20°
lun.

12°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/18°
lun.

8°/13°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

10°
sâm.

11°/16°
dum.

10°/17°
lun.

12°/19°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
mar.

6°/13°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/19°
lun.

9°/18°
mar.

9°/16°