Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurătorul preluat de AXA, pierderi cât jumătate din afaceri

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 iulie 2010 ·

Omniasig Life, asigurătorul preluat recent de gigantul francez AXA, a înregistrat anul trecut pierderi cât jumătate din afacerile totale.

Astfel, în timp ce veniturile din prime brute subscrise au fost de 25,8 milioane de lei (6,1 milioane de euro) anul trecut, pierderea companiei s-a ridicat la 14,2 mil. lei (3,4 mil. euro), potrivit raportului anual publicat recent.

Omniasig Life este o companie de mici dimensiuni care activează pe piaţa asigurărilor de viaţă. Comparativ cu 2008, primele brute subscrise de asigurător s-au redus cu 49%, în timp ce pierderea s-a majorat cu 38%. De altfel, în ultimii patru ani compania a mers constant pe minus, pierderile cumulate în această perioadă fiind de 52 mil. lei.

De la austrieci la francezi

La sfârşitul anului trecut Omniasig Life, companie controlată pe atunci de grupul austriac Vienna Insurance, a fost achiziţionată de grupul francez AXA, unul dintre cei mai mari asigurători la nivel european şi mondial.

Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, dar poate fi estimată la circa 10 milioane de euro, având în vedere faptul că este vorba de un asigurător de mici dimensiuni. Vânzătorul, Vienna Insurance Group, este cel mai mare grup de asigurări de pe piaţa locală, având în portofoliu companii ca Omniasig (specializată pe asigurări generale), Asirom, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă.

Săptămâna trecută francezii au anunţat că preluarea Omniasig Life a fost finalizată, iar acum aşteaptă aprobarea autorităţilor. "Intrarea pe piaţa de asigurări de viaţă din România ne oferă o oportunitate suplimentară pentru a ne dezvolta activităţile din Europa Centrală şi de Est", a declarat Cyrille de Montgolfier, CEO al AXA în Europa Centrală şi de Est.

Francezii au încercat de mai multe ori să intre pe piaţa locală printr-o achiziţie, participând inclusiv la licitaţia pentru Asiban (cea m

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actrița Marinela Chelaru a murit la vârsta de 66 de ani

HotNews acum o ora
Marinela Chelaru, fosta actrița din grupul Vouă, a murit la vârsta de 66 de ani, a anunțat prezentatorul de televiziune Cristi Brancu, care a colaborat cu actrița la mai multe emisiuni. „Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, Marinela Che

LIVE Mircea Lucescu, la conferința de presă înainte de România - Austria

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mircea Lucescu, selecționerul României, susține acum conferința de presă premergătoare meciului cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Sorin Grindeanu explică gestul de la Congresul UDMR: „Unitate înseamnă un singur imn oficial”

Press Alert acum o ora
Foto: Virgil Simonescu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, s-a aflat astăzi la Timișoara, unde a efectuat o vizită pe șantierul lucrărilor de descărcare a autostrăzii A1 spre municipiu. Întrebat de jurnaliști despre momentul în care a

Sorin Grindeanu: „Dacă această coaliție eșuează, ne așteaptă deșertul populismului”

Press Alert acum 47 minute
Foto: Virgil SImonescu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a vorbit astăzi despre situația din coaliția de guvernare, recunoscând că uneori partenerii politici nu „vorbesc aceeași limbă”, dar subliniind importanța echilibrului și a di

VIDEO Trump anunță că a fost sunat de câștigătoarea Nobelului pentru Pace / Ce i-ar fi spus Machado

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a spus că laureata Premiului Nobel, Maria Corina Machado, l-a sunat și i-a spus că a acceptat premiul în onoarea lui, declarația venind după ce Casa Albă acuzase anterior că membrii Comitetului Nobel au ales „politica

Ministrul Energiei promite sancțiuni după ce Charlie Ottley a rămas trei zile fără curent: „Nu e normal să fii tratat cu aroganță de operatori”

Adevarul acum 43 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că cineva din cadrul companiei Electrica va fi tras la răspundere pentru modul în care a fost gestionată situația jurnalistului britanic Charlie Ottley, rămas fără curent electric timp de trei zile în zona

VIDEO. Mamă și fiicele sale, reținute după ce după ce ar fi agresat un medic la Spitalul Municipal Medgidia

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus, în cursul zilei de 10 octombrie a.c., reținerea a trei femei, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ord

Fiul unei foste procuroare din Giurgiu a fost lovit mortat de o mașină a poliției. Tânărul avea doar 17 ani

Gandul acum 2 ore
Este anchetă la Poliția Giurgiu după ce o autospecială a lovit motocicleta condusă de fiul fostului procuror-șef Andreea Albu. Tânărul a murit în urma accidentului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit Poliției Giurgiu, accidentul a avu

Ministrul Bogdan Ivan ne „stinge” lumina: „Avem cea mai scumpă energie electrică” / Oficialul dezvăluie cum au redus alte țări facturile cu 20%

Gandul acum o ora
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a afirmat, într-un interviu difuzat sâmbătă că, pe baza analizei datelor din ultima lună, avem cea mai scumpă energie electrică din Europa. În acest context, ministrul recomandă montarea de contoare inteligente, care

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține o abordare echilibrată pentru viitorul buget al UE și noile resurse proprii, la reuniunea ECOFIN / Rezerve privind unele propuneri ale Comisiei

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, care a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), desfăşurată la Luxemburg, a susţinut o abordare echilibrată privind viitor

Vremea

București
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/11°
Iasi
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

10°/16°
lun.

8°/13°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/11°
dum.

9°/14°
lun.

8°/15°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/19°
lun.

9°/17°
mar.

9°/16°