De la Târgu-Mureş, dintre admiratori, dintre zidurile întărite ale partidului, de la adăpostul voturilor sigure, din sânul familiei, pe scurt, de acasă, Marko Béla a trântit definitiv lespedea disputei privind legea ANI. Sursa: EVZ

De-acum, textul e mort şi îngropat. Ba chiar, dac-am sta să-l ascultăm pe dl Marko, parlamentarii au făcut un act patriotic: au pus botniţă unei instituţii a cărei preocupare de căpătâi era şantajul.

Într-un limbaj plastic (şi, oricum, de altă calitate decât cel al lui György Frunda), dl Marko ne explică de ce cotonogirea legii ANI e un lucru pozitiv: "Putem tot înfiinţa DNA-uri şi ANI-uri, nu rezolvăm corupţia cât timp sunt folosite pentru a se strânge de gât şi şantaja reciproc politicienii. Nu văd eficienţa acestor instituţii." Perfect de acord.

Existenţa în sine a unei instituţii nu garantează nimic. Dacă lucrurile nu se mişcă, putem, într-adevăr, să construim şi ziduri chinezeşti, şi tot degeaba. Tot ce mai trebuia să facă poetul-politician era să dea exemple concrete de şantaj.

Altminteri, bănuim că nu e vorba decât de obişnuita demagogie în care şi Domnia Sa urcă vertiginos - dacă n-o fi ajuns deja - spre gradul 33. Într-o lume de oameni corecţi, şi nu de escroci intraţi în politică pentru jaf, în care instituţiile au legi clare şi justiţia funcţionează, evident că statul n-ar trebui să poarte atâtea armuri.

Din nefericire, violul sălbatic, abuzul deşănţat, arbitrarul absolut, cutuma neruşinată sunt tot atâtea plăgi ale bugetului de stat. Televiziunile aservite văd îndeobşte matrapazlâcurile petrecute la vârf, prin ministere şi parlament. Dar vă asigur că faţă de ce se întâmplă în teritoriu ele sunt floare la ureche.

După douăzeci de ani de rotire a clientelei de partid, administraţia agonizează sub stigmatul ne potismului, încuscririlor şi înnăşirilor, al afacer