Grupul FCC Construction, cel mai mare constructor spaniol, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 120 mil. euro pe piaţa locală, în creştere cu 30% faţă de anul precedent datorită contractelor de infrastructură pe care le-a avut în derulare, în principal pe segmentul de reabilitări de drumuri naţionale.
Majoritatea contractelor pe care le au spaniolii pe piaţa locală sunt cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
"Anul trecut am finalizat reabilitarea a trei drumuri naţionale cu o lungime de peste 100 km în judeţul Cluj (două între Cluj şi Dej) şi în judeţul Timişoara (între Timişoara şi Lugoj). Anul acesta vom prelua un contract care a fost reziliat de CNADNR pentru reabilitarea a 50 km de drum între Filiaşi şi Rovinari", a declarat Sebastien Picaut, directorul general al FCC Construction România.
Şi-au bugetat încasări mai mici
Pentru anul acesta spaniolii estimează o diminuare a afacerilor, având în vedere că o mare parte din proiectele pe care le-au câştigat în ultimii ani au fost finalizate, iar anul acesta singurul proiect major care se află în curs de licitaţie este autostrada Deva - Orăştie (32,8 km), al cărui câştigător nu a fost încă anunţat. FCC Construction participă la această licitaţie cu firma austriacă Alpine, care a fost achiziţionată de spanioli în 2006.
"Pentru anul acesta ne aşteptăm la o diminuare a cifrei de afaceri, având în vedere că am finalizat patru proiecte de reabilitare a unor drumuri naţionale în ultimii doi ani şi nu au mai fost licitate alte mari contracte, în afară de autostrada Deva-Orăştie. Businessul nostru depinde de procesul viitor de licitare al CNADNR pentru contractele de pe coridorul IV de transport Nădlac-Constanţa", afirmă managerul FCC Construction.
Compania este implicată în diverse consorţii în construcţia autostrăzii Arad-Timişoara (