Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Happy Tour, plus 15% în primul semestru

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 iulie 2010 ·

Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism de pe piaţa românească, deţinută de fondul spaniol de investiţii GED, a finalizat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri în creştere cu 15% în euro, după cum susţine Javier Garcia del Valle, CEO-ul companiei. El nu a precizat la cât se ridică cifra de afaceri în valoare absolută.

"Cea mai mare creştere a avut-o segmentul corporate. Deşi criza nu s-a sfârşit, companiile trebuie să facă business. Am văzut o revenire a cheltuielilor pe partea de corporate (deplasări, evenimente)", a declarat Javier Garcia del Valle.

Managerul Happu Tour are o experienţă de 25 de ani pe piaţa agenţiilor de turism şi a fost adus în România de fondul de investiţii GED la începutul lunii martie a anului trecut. Happy Tour a avut cifră de afaceri de 29 milioane de euro în 2009, în scădere cu aproape 42%.

În ciuda repetatelor închideri ale spaţiului aerian din cauza norului de cenuşă vulcanică din Islanda, care a făcut ca acest an să fie foarte dificil pentru operatorii din turism, Happy Tour a raportat o creştere a afacerilor.

"Preţurile pe care le practicăm se situează încă sub nivelul celor din 2008, de aceea creşterea cifrei de afaceri nu este mai mare de 15%", a menţionat Garcia del Valle.

Fondul de investiţii spaniol GED, unul dintre cei mai activi cumpărători din businessul local, a achiziţionat luna trecută un pachet de 80% din agenţia de turism Travel House, cu vânzări de 6 mil. euro şi un profit net de 110.000 euro anul trecut. Tranzacţia, realizată prin intermediul Happy Tour, s-a realizat la mai puţin de două săptămâni de la parafarea unui alt deal, respectiv achiziţia celei mai mari agenţii online de bilete de avion paravion.ro de către GED. Aceste două tranzacţii sunt în curs de aprobare de către Consiliul Concurenţei.

"Vedem o revenire a pieţei, iar Happy Tour îşi consolidează poziţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 42 minute
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 2 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 6 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 5 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 3 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Vremea

București
acum

26°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

20°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°