Analiza Săptămânii
Perioada: 6- 12 iulie 2010
În contextul actual, desfiinţarea Euro ar avea urmări dramatice
Desfiinţarea Euro ar avea urmări dramatice pentru atât pentru economiile din UE, cât şi pentru economia mondială, cu mult mai importante decât efectele pozitive ale unui astfel de proces. Euro a atins săptămâna trecută maximul ultimelor opt săptămâni faţă de USD. Monedele din Europa Centrală şi de Est s-au apreciat, la rândul lor, faţă de Euro; moneda europeană rămâne însă slabită faţă de principalele monede ale lumii.
«Stabilitatea monedei europene este în pericol de ceva timp, Euro intrând într-un proces semnificativ de depreciere la sfârşitul anului trecut. Acest lucru a provocat îngrijorare, deşi un Euro slab are şi avantaje, în special pentru exportatorii din Zona Euro. Atât mecanismele monedei europene, cât şi existenţa unei monede naţionale au fiecare avantajele lor, existând plusuri şi minusuri în ambele sensuri. A lua în calcul însă în prezent posibilitatea desfiinţării Euro nu poate conduce decât la haos financiar şi economic, cu costuri imense pentru economia mondială”, a arătat Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers, cea mai mare casă de brokeraj din Europa Centrală şi de Est.
«Pe termen lung, în funcţie de nenumăraţi factori, Euro se poate dovedi o soluţie viabilă sau un mecanism care trebuie desfiinţat; în perioada actuală însă, moneda europeană trebuie susţinută », consideră analiştii X-Trade Brokers.
În primul semestru, Euro s-a depreciat major faţă de monedele importante ale lumii- cu 18,65% faţă de Yenul Japonez şi cu 14,46% faţă de Dolarul American. «Deprecierea Euro, în contextul unei cereri în creştere pe pieţe precum SUA, China etc, a avantajat însă economiile UE în care exporturile au o pondere importantă- cum este de exemplu Germania”, arată analiştii X-Trade Brokers