Anul trecut, partidele din Ungaria au strâns rândurile pentru a include pe agenda politică europeană deteriorarea situaţiei minorităţii maghiare din Slovacia, după ce premierul Robert Fico, un şovin par excellence, a decis să-şi maximizeze capitalul electoral prin promovarea unei politici a minorităţilor care prevede aplicarea unor sancţiuni drastice tuturor celor care folosesc limba maternă în serviciile publice şi instituţiile statului.

Având în vedere eforturile asidue depuse de senatorul György Frunda în vederea castrării ANI pentru ca averile elitei politice să rămână ferite de ochiul şi controlul publice, s-ar zice că a cam sosit timpul pentru ca Budapesta, preocupată de situaţia etnicilor maghiari din ţările învecinate, să se îngrijoreze niţel şi cu privire la acţiunile acestora, în special atunci când demersurile se demonstrează atât de nocive. Până una-alta, este cât se poate de limpede că membrii cei mai retrograzi ai unei minorităţi etnice pot constitui o ameninţare mai mare la adresa acesteia decât înseşi vocile intolerante din rândurile majorităţii. În prezent, un grup de politicieni pare determinat să transforme anumite regiuni ale ţării în veritabile moşii, peste care vor domni, neîndoielnic, în cea mai bună tradiţie feudală, orice potenţială reorganizare administrativ-teritorială urmând, cu mare probabilitate, să conducă la apariţia a cel puţin una-două unităţi preponderent maghiare. Îngrijorarea multor români cu privire la presupusul deziderat al UDMR de unire a Ardealului cu Ungaria a fost şi rămâne nefondată: temuta unire nu corespunde defel intereselor UDMR, dat fiind că în acest caz oligarhii udemerişti s-ar trezi instantaneu cu mult mai multe limitări şi restricţii statale pe cap decât au avut de suportat în calitate de cetăţeni ai României.

De fapt, baronii udemerişti visează la separatism, care -le-ar permite să acţioneze după p