Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iniesta, omul care aduce golul

Publicat in Adevarul, luni 12 iulie 2010 ·

Iniesta s-a dovedit omul decisiv pentru Spania în finala cu Olanda, în care a marcat unicul gol al meciului în minutul 116. Anul trecut, Iniesta a fost eroul Cataluniei după ce a calificat-o pe FC Barcelona în finala Ligii Campionilor, după ce a înscris, în minutul 90+4, golul unei remize 1-1, care a calificat formaţia catalană în finala competiţiei.

Destinul fotbalistic al lui Iniesta a fost influenţat decisiv de o întâmplare. Deşi numele său este asociat cu al Barcelonei, Iniesta nu este catalan. El s-a născut satul Fuentealbilla din regiunea Castilia La Mancha. Părinţii săi, aflaţi în scop turistic la Barcelona au vizitat şi şcoala de fotbal a clubului FC Barcelona şi plăcut impresionaţi de condiţiile de antrenament, l-au înscris la clubul catalan pe micul Iniesta, care pe atunci avea 12 ani.

Acum, la 26 de ani, Andres Iniesta Lujan a devenit, aseară, eroul întregii Spanii după ce a marcat cel mai important gol din viaţa sa.

Fotbalistul a debutat la prima reprezentativă iberică în 2006, direct la Campionatul Mondial. Spre suprinderea multora, selecţionerul de atunci al Spaniei, Luis Aragones, l-a convocat şi i-a dat ocazia să debuteze în naţională în meciul cu Rusia. De atunci mijlocaşul a strâns 49 de prezenţe în selecţionata iberică pentru care a marcat opt goluri.

Crescut într-un mediu credincios, Iniesta nu schimbă fetele ca pe şosete, are o relaţie cu Anna Ortiz de mai mult timp, şi iubeşte animalele, în special, câinii. Caracterul său deosebit a fost „dezvelit” şi în finala cu batavii, când i-a dedicat golul lui Dani Jarque, fostul căpitan al lui Espanyol, decedat la vârsta de 26 de ani, vara trecută. Oficialităţile din Fuentealbilla (Albacete), oraşul natal al lui Iniesta, plănuiesc să-l declare pe jucătorul Barcelonei cetăţean de onoare.

Proaspătul campion mondial a jucat echipa naţională la toate nivelurile de vâr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 6 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 8 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 9 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°