Rezistenţa la stres, seriozitatea şi fineţea în lucru sunt principalele atribute pe care trebuie să le aibă un confecţioner care îşi desfăşoară activitatea cel puţin opt ore pe zi.
Peste 1.300 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate la nivel naţional, potrivit evidenţelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în domeniul confecţiilor.
Croitor-confecţioner îmbrăcăminte, după comandă şi confecţioner-asamblor articole textile sunt cele două ocupaţii ofertate pe piaţa muncii, cele mai multe fiind în judeţele Prahova (248), Dolj (189) şi Iaşi (160). Cum un loc de muncă într-o fabrică de confecţii se adresează persoanelor cu studii medii sau profesionale, cerinţele angajatorilor sunt elementare. „Căutăm angajaţi care să aibă cel puţin şase luni vechime în confecţii, absolvenţi ai învăţământului obligatoriu (opt sau zece clase, în funcţie de anul absolvirii - n.r.), o diplomă de calificare de croitor sau confecţioner şi disponibilitatea de a lucra şi peste program", ne-a spus Ion Cojocaru, reprezentant al unei fabrici de confecţii din judeţul Constanţa. Programul de lucru într-o fabrică de confecţii este de minimum opt ore, dar în cele mai multe cazuri se lucrează peste program pentru îndeplinirea normei zilnice.
Salariul minim pe economie
Câştigul mediu net pe luna mai în domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte, conform Institutului Naţional de Statistică, era de 837 de lei. „Din ce ştiu de la cursanţii noştri care au absolvit, salariul de bază este cel minim pe economie, în jurul a 600 de lei, dar se lucrează în regim de zece ore şi uneori chiar şi sâmbetele", precizează Gabriela Cremene, consilier la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor (CRFPA) din Râmnicu Vâlcea. Pe de altă parte, Ionela Damaschin, lucrător în confecţii de aproape 15 ani, consideră că, deşi salariul nu este unul satisfăcător, avanta