Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii din Vaslui, coada ţării

Publicat in Adevarul, luni 12 iulie 2010 ·

Un simplu act de prezenţă. Aşa ar putea fi catalogată activitatea senatorilor şi deputaţilor vasluieni în Parlament. Majoritatea aleşilor n-au mai deschis gura în plen de la depunerea jurământului, iar unii sunt campioni la absenţe.

Un caz ilustrativ în acest sens este deputatul Viorel Cărare. Comform ultimului raport prezentat de Institutul de Politici Publice, el se poate lăuda că a participat la 97% din întrunirile din această sesiune parlamentară.Pe de altă parte, Cărare a fost foarte „discret". N-a luat cuvântul nici măcar o dată în plen şi nu şi-a folosit dreptul de a face interpelări sau să adreseze întrebări membrilor Guvernului. Pe cât de uşor este de găsit în Parlament, pe atât de greu este de găsit la telefon. Orice încercare a reporterilor „Adevărul de Seară" de a-l contacta a fost zadarnică.

I-a lăsat soţiei telefonul de parlamentar

Pe urmele lui Cărare calcă îndeaproape deputatul Dan Bordeianu. Şi acesta este foarte „tăcut" în plen. Colegii nu i-au mai auzit vocea din toamna anului trecut. În schimb, apare ca şi co-semnatar la patru iniţiative legislative. Este la fel de „transparent" ca şi colegul său. La telefonul de parlamentar al lui Bordeianu a răspuns soţia, care ne-a dat asigurări că deputatul ne va contacta când va fi disponibil. N-a făcut-o.

Doar senatoarea Doina Silistru mai salvează onoarea parlamentarilor vasluieni. În actuala sesiune legislativă, Silistru a bifat 23 de iniţiative legislative, 19 întrebări, 15 interpelări şi 9 luări de cuvânt. De asemenea, cele 16 declaraţii politice făcute în perioada menţionată au făcut ca Doina Silistru să fie singurul ales vasluian care a fost evidenţiat în raportul realizat de IPP.

„Nu mă aflu în ţară şi nu ştiu ce s-a scris în raport. Însă pot să vă spun că eu mi-a făcut treaba ca şi activitate parlamentară, mai ales în această sesiune care a fost una dificilă, cu multe moţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 45 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°