Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficitul comercial şi-a temperat scăderea la 3,19%, la cinci luni

Publicat in Bursa, marți 13 iulie 2010 ·

Deficitul comercial şi-a temperat scăderea la 3,19% în primele cinci luni, comparativ cu declinul de 13% înregistrat în perioada ianuarie - aprilie, ajungând la 3,8 miliarde de euro, după ce a înregistrat în mai o nouă creştere faţă de luna similară din 2009, potrivit datelor INS, citate de Mediafax.

În luna martie, deficitul comercial a crescut pentru prima dată după septembrie 2008.

Deficitul comercial a scăzut în primele cinci luni cu 5,5%, la 15,69 miliarde de lei, potrivit estimărilor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Exporturile realizate în perioada ianuarie - mai au fost de 57,05 miliarde lei (13,8 miliarde de euro), iar importurile au totalizat 72,75 miliarde lei (17,6 miliarde euro). Comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut, exporturile au crescut cu 21,5% la valori exprimate în lei (24,8% în euro), iar importurile au crescut cu 14,4% în lei (17,5% în euro).

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri s-a plasat în primele cinci luni la 41,98 miliarde de lei (10,16 miliarde euro) la expedieri şi la 52,47 miliarde lei (12,7 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 73,6% din total exporturi şi 72,1% din total importuri.

În luna mai, deficitul comercial a crescut cu 22,2% comparativ cu intervalul similar din 2009, la 957 milioane de euro. Exprimat în lei, deficitul comercial a avansat în mai cu 21,4% faţă de aceeaşi lună din 2009, la 3,98 miliarde de lei.

Exporturile au însumat în mai 12,46 miliarde lei (2,99 miliarde euro), iar importurile au totalizat 16,44 miliarde lei (3,95 miliarde euro). Comparativ cu luna mai 2009, exporturile au crescut cu 28,8% la valori exprimate în lei (29,5% în euro), iar importurile au avansat cu 26,9% în lei (27,7% în euro).

Faţă de aprilie, exporturile din luna mai au crescut cu 4,8% la valori exprimate în lei (3,5% în euro), iar importurile au crescut cu 6,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 50 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 31 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°