Premierul Emil Boc a declarat că TVA va fi redusă dacă executivul va găsi o alternativă la această măsură, care să fie aprobată de parlament.
Emil Boc a spus că impozitarea pensiilor nu ar aduce aceleaşi venituri la buget precum majorarea TVA, prin urmare ar trebui completată de alte măsuri.
„Dacă se va găsi o alternativă la TVA şi aceasta va putea fi aprobată de parlament, se va face“, a declarat Boc ieri, în judeţul Tulcea, răspunzând unei întrebări adresate de ziarişti. „Impozitarea pensiilor, de exemplu, nu acoperă în totalitate creşterea TVA. În consecinţă trebuie şi alte măsuri avute în vedere“, a adăugat el. Emil Boc a mai spus că executivul are în lucru mai multe „scenarii“, pe care le va analiza până la finalizarea bugetului pe anul 2011.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, răspunzându-le unor oameni din zonele calamitate, care se plângeau de creşterea preţului la pâine, că TVA trebuie să scadă, iar pensiile trebuie impozitate. „Trebuie dat TVA-ul înapoi jos!“, a spus preşedintele, în momentul în care oamenii i-au semnalat că a crescut preţul pâinii. Şeful statului i-a spus altei persoane, care a adus în discuţie situaţia pensiilor, că şi acest tip de venituri trebuie impozitate. „Se vor impozita (pensiile - n.r.), se impozitează, aşa trebuie, ca orice venit din ţara asta“, a spus Băsescu.
În urmă cu câteva zile, Traian Băsescu a afirmat că decizia guvernului, de a majora TVA de la 19% la 24%, reprezintă o greşeală şi că executivul ar fi trebuit să adopte varianta impozitării tuturor veniturilor, inclusiv a pensiei minime şi a ajutorului de şomaj. Premierul Emil Boc a declarat că TVA va fi redusă dacă executivul va găsi o alternativă la această măsură, care să fie aprobată de parlament.
Emil Boc a spus că impozitarea pensiilor nu ar aduce aceleaşi venituri la buget precum majorarea TVA, prin urmare ar trebui