Eurodeputatul PDL Cristian Preda susţine că, atunci când liderul PNL Crin Antonescu declară că este de acord cu suspendarea preşedintelui spune, de fapt, că liberalii vor la guvernare, ameninţarea la adresa lui Traian Băsescu fiind o "cerere de audienţă".
"Atunci când declară că e de acord cu suspendarea preşedintelui dacă aceasta e , Crin Antonescu spune, de fapt, că PNL vrea la guvernare, dar nu îl ia nimeni în seamă. Ameninţarea cu suspendarea e o cerere de audienţă", scrie Preda, luni, pe blogul personal, citat de Newsin.
În treacăt fie spus, continuă europarlamentarul PDL, formula trădează graba cu care Antonescu îşi concepe declaraţiile. "Se vede cu uşurinţă că liderul PNL nu e preocupat de rigoarea constrângerilor constituţionale, care ar fi impus formula inversă , ci face o opţiune tactică", explică Preda. Eurodeputatul este de altfel unul dintre democrat-liberalii care susţin constant nevoia unei reapropieri de PNL, partid pe care îl consideră compatibil pentru o guvernare cu PDL.
Pe de altă parte, spune fostul consilier al preşedintelui Băsescu, atunci când liderul PSD Victor Ponta îi dă replica lui Crin Antonescu, spunând că propunerea PNL nu e serioasă, el transmite, de fapt, că PSD nu vrea acum la guvernare, aşteptând scrutinul din 2012, cu speranţa că va reuşi să realizeze un scor de peste 50% care să-i impună preşedintelui desemnarea unui premier PSD. "E singura variantă în care libertatea preşedintelui de a desemna un candidat la funcţia de prim-ministru e limitată constituţional", a subliniat el.
"Atunci când Adrian Năstase sau Varujan Vosganian cer alegeri anticipate, ei nu sunt foarte atenţi la ceea ce spun şefii lor de partid. E nevoie uneori de traducerea mesajelor politice în termeni mai puţin obscuri decât cei folosiţi de liderii PNL şi PSD", încheie Preda.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a precizat din nou, sâmbăt