Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, la finalul întâlnirii cu preşedintele palestinian Mahmoud Abass, că cele două state au semnat un acord în domeniul educaţiei, culturii şi ştiinţei, astfel încât tinerii palestinieni vor putea accesa pentru burse în România, începând cu anul universitar 2011 - 2012.
"S-a semnat un acord legat de educaţie cultură, ştiinţă, care ne va permite ca începând cu anul universitar 2011 - 2012 să reluăm tradiţia acordării de burse pentru tinerii palestinieni. Prima ofertă esta ca, începând cu anul universitar 2011, să existe câte 10 burse pentru Facultăţile de Medicină, Inginerie şi pentru Apărare Civilă, la Academia de Poliţie", a afirmat Traian Băsescu, la finalul întâlnirii cu omologul său palestinian.
Totodată, cele două state au convenit să formeze o comisie interguvernamentală care să aibă în componenţă demnitari, dar şi oameni de afaceri, şi "care să îşi înceapă existenţa la Ramallah pentru ca oamenii de afaceri români să îşi dea seama că Palestina este un teritioriu sigur pentru a se desfăşura afaceri pe teritoriul ei".
"Vom continua şi anul acesta programul prin care experţii în politică externă din România se deplasează la Ramallah pentru a pregăti tinerii diplomaţi palestinieni", a adăugat preşedintele Traian Băsescu.