Statistica îşi spune cuvântul. Sunt perioade lungi când domnul Mugur Isărescu, guvernatorul general al Băncii Naţionale, rămâne o persoană discretă.
Tăcută. Care nu se manifestă public. Şi, respectând “principiul trenei”, un alt distins personaj, domnul Adrian Vasilescu, stă şi el, la fel de obscur, în spatele scenei. Aceste perioade sunt cele în care România creşte. In care economia, chiar dacă nu duduie, merge în sus. In care leul este stabil. Ce se întâmplă, însă, atunci când corifeii BNR ies la drumul mare? Pentru mine, apariţiile şi dispariţiile reprezentanţilor Băncii Naţionale a României reprezintă un barometru extrem de precis al stării acestei ţări. A modului în care ea este guvernată.
Dacă este adevărat - şi este! - că atunci când Mugur Isărescu lipseşte din prim-planul scenei politice româneşti, România se află în progres, atunci este la fel de adevărat că apariţiile lui frecvenţe sunt legate de un regres. Nu vreau, Doamne Fereşte, să insinuez că domnul Isărescu ori Banca Naţională a României s-ar afla la originea unor catastrofe, cum este cea prin care trece astăzi România. O catastrofă economică, socială şi politică. Ceea ce spun, însă, răspicat este că observ că, de fiecare dată, colapsul este însoţit şi de intervenţiile mai mult sau mai puţin docte ale reprezentanţilor BNR.
Deci, dacă am stabilit aceste premize, să mergem mai departe să vedem care este concluzia. Reprezentanţii BNR sunt prezenţi în avanscena vieţii noastre publice, atunci când lucrurile merg rău. în această perioadă, ei sunt extrem de prezenţi. Asta înseamnă că lucrurile merg extrem de rău. Şi ce fac reprezentanţii BNR? Până la urmă, care este misiunea lor? La această întrebare e simplu de răspuns. Oriunde în lume, băncile naţionale sau trezoreriile trebuie să compenseze lipsa de credibilitate. In economia ţării respective şi în moneda de referinţă. Asta
