În vâltoarea discuţiilor despre noi impozite şi despre impactul în inflaţie al noii TVA, autorităţile uită de unde va veni singura soluţie pentru depăşirea actualei situaţii: sectorul privat.
Ziarul Financiar publică astăzi lista celor 41 de companii cu peste 250 de angajaţi care au intrat în insolvenţă în primele patru luni din 2010. Are primul-ministru pe masă la prima oră situaţia la zi a firmelor cu probleme din România?
În Germania, în Franţa, în Statele Unite, când companiile se clatină, guvernele sar în sprijinul lor.
În România, formula este: descurcaţi-vă singuri! 22.000 de slujbe sunt în pericol, dar nicio strategie de a menţine în viaţă aceste companii, majoritatea cu capital românesc, nu este gândită.
Există opinia că valul crizei actuale este a doua mare oportunitate pentru investitorii străini de a cumpăra ieftin active româneşti, după perioada 1997-1999, când statul a fost nevoit să vândă la preţuri disperate bănci şi întreprinderi pentru a acoperi găurile bugetare.
Dacă altfel nu putem ieşi din impas - şi prin forţe proprii se vede că iată, ca şi în atâtea rânduri în istorie, nu putem - să vină. Ideea este cum întoarcem cât mai multe beneficii pentru ţară din aceste investiţii străine.
Problema este că, în criza din 1998-1999, când statul român fusese cel care crescuse pe datorie şi injectase bani în IAS-uri mulse la maxim de directori fără scrupule sau în companii de stat falimentare, voinţa politică de a restructura activele toxice a fost de ajuns.
Bancorex-ul a fost înghiţit - cu noduri - de cea mai mare bancă de stat de atunci, BCR, ponderea creditelor neperformante în sistemul bancar a urcat la 30%, iar statul a emis titluri de stat cu care a înlocuit aceste active în portofoliul băncilor găurite.
De altfel, nu se poate să ai criză fără o pondere de 25%-30% a activelor neperformante.
În 1
