Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mâncarea „pe datorie“, soluţie anticriză

Publicat in Adevarul, luni 12 iulie 2010 ·

Din ce în ce mai mulţi vrânceni care cu greu pot face faţă cheltuielilor de zi cu zi apelează la cumpărăturile cu plata la salariu sau la pensie.

Dornici să-şi vândă marfa pentru a putea achita dările către furnizori şi chiar pentru a scăpa de faliment, micii comercianţi din Focşani au încredere în clienţii care cumpără pe datorie.

Mai citiţi şi:

Bolnavii focşăneni cumpără medicamente la bucată

Haine şi mâncare din Maramureş pentru Moldova

Cum profită ungurii şi sârbii de pe urma crizei şi creşterii TVA din România

Cătălin Georgescu, proprietarul unui magazin alimentar din cartierul Sud, a fost nevoit să apeleze la metoda „catastifului", deoarece în ultimul an vânzările au scăzut drastic. „Altă soluţie nu am! Oamenii nu mai au bani, iar eu nu pot sta luni la rând cu marfa pe rafturi. Am clienţii mei fideli, pe care îi cunosc şi care ştiu sigur că îmi aduc banii. Cei mai mulţi îşi plătesc datoriile acumulate într-o lună, când iau salariul sau pensia. Mi s-a întâmplat să rămân păgubaş de vreo două ori, dar ce să fac, merg înainte", spune Cătălin.

Numărul vrâncenilor care se înscriu pe listele datornicilor creşte de la o zi la alta, întrucât din ce în ce mai mulţi rămân fără locuri de muncă. „Dacă nu aş lua mâncare pe datorie ar trebui să stau flămândă. Mi-am pierdut locul de muncă, iar soţul meu se duce cu ziua pe unde poate. Am noroc că patroana de la magazin mă aşteaptă chiar şi câte trei săptămâni", spune descumpănită Rodica Dragomir.

PLĂTEŞTE CÂND POATE

Şi Aurica Rusu, o bătrână de 68 de ani, cumpără alimente pe datorie, întrucât pensia de 400 de lei este insuficientă pentru a putea acoperi la timp toate cheltuielile lunare. „Mai bine de un sfert din pensie îl dau pe medicamente, iar facturile trebuie să le plătesc la timp, că altfel îmi dau penalizări. Aşa că prefer să cumpăr mâncare pe datorie, dacă tot am ace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°