Un studiu arată că femeile devin lesbiene la maturitate şi că schimbarea preferinţelor sexuale este mult mai răspândită decât se crede. Două treimi dintre femeile care simt atracţie pentru reprezentantele aceluiaşi sex au devenit lesbiene până la urmă.
Cercetătorii americani au devenit interesaţi de fenomenul schimbării orientării sexuale la maturitate studiind exemplele din istorie, printre care şi cel al scriitoarei Virginia Woolf, care a avut o aventură cu poeta Vita Sackville-West, scrie cotidianul „The Daily
Telegraph".
Christan Moran, cercetător la Southern Connecticut State University din SUA, crede că multe dintre femeile care îşi dau seama, în partea a doua a vieţii, că sunt atrase de alte reprezentate ale sexului frumos refuză să recunoască asta de teama reacţiilor societăţii. Cele care se află de foarte mult timp într-o relaţie heterosexuală, în special cele care au şi copii, au şi mai mari probleme în a accepta noua lor identitate, spune ea.
După ce a făcut interviuri cu peste 200 de astfel de femei, Moran a concluzionat că „există o foarte mare probabilitate ca femeile heterosexuale să experimenteze atracţia pentru o persoană de acelaşi sex pentru prima dată chiar la maturitate".
Cercetătoarea spune că, de obicei, „posibilitatea ca o femeie heterosexuală să facă o tranziţie spre o identitate pe deplin lesbiană" este interpretată greşit sau ignorată. Încercând să descrie traumele prin care trec aceste femei, Moran adaugă: „Să părăseşti o căsnicie heterosexuală în favoarea unei relaţii cu o altă femeie înseamnă să renunţi la multe lucruri". Unul dintre exemple este Portia de Rossi, actriţa dintr-un rol secundar în serialul „Ally McBeal", care s-a căsătorit cu Ellen DeGeneres la nouă ani după ce a divorţat de un bărbat.
Cum se petrec schimbările
Lisa Diamond, profesor la Universitatea Utah, arată că orientarea sexual