Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro continuă să scadă

Publicat in Bursa, marți 13 iulie 2010 ·

Euro s-a depreciat ieri, pentru a doua zi consecutiv, în raport cu dolarul, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora testele de stres la care au fost supuse băncile europene nu vor da un răspuns clar privind situaţia din regiune. Miniştrii de finanţe din zona euro urmau să dezbată ieri, la Bruxelles, problema testelor de stres, mai precis cât din rezultatele acestora va fi dat publicităţii.

Amintim că 91 de bănci europene au fost supuse testelor de stres, ale căror rezultate vor fi anunţate către finele lunii iulie.

Euro a scăzut cu 0,5% la ora 8:38 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 1,2573 dolari, de la 1,2641 dolari la data de 9 iulie, când urcase până la 1,2722 dolari (cel mai ridicat curs de după 12 mai). În 7 iunie, euro a consemnat cursul minim al ultimilor patru ani: 1,1877 dolari. De la începutul anului, până în prezent, euro a pier-dut peste 8,5% faţă de moneda SUA.

Analiştii arată că sunt tot mai multe temeri cu privire la nivelul de transparenţă al testelor de stres, ceea ce pune sub presiune moneda unică europeană, care va continua să scadă. În opinia specialiştilor, piaţa cere detalii cu privire la aceste teste ca să afle de unde vor lua bani pentru recapitalizare băncile aflate în dificultate.

A.V. Euro s-a depreciat ieri, pentru a doua zi consecutiv, în raport cu dolarul, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora testele de stres la care au fost supuse băncile europene nu vor da un răspuns clar privind situaţia din regiune. Miniştrii de finanţe din zona euro urmau să dezbată ieri, la Bruxelles, problema testelor de stres, mai precis cât din rezultatele acestora va fi dat publicităţii.

Amintim că 91 de bănci europene au fost supuse testelor de stres, ale căror rezultate vor fi anunţate către finele lunii iulie.

Euro a scăzut cu 0,5% la ora 8:38 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 1,2573 dolari, de la 1,2641 do

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina, în Grupa E la EURO 2024. Echipele de start pentru debutul la turneul final

Mediafax acum 50 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 47 minute
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum 2 ore
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 51 minute
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

15°/28°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°