Sportul a apărut ca o nevoie de confruntare simbolică, atunci cînd indivizi sau grupuri au simţit nevoia de a-şi dovedi reciproc supremaţia fără a se distruge fizic. De la început, în jurul sportului a existat publicul, cu rolul său ambiguu de judecător şi părtaş al întrecerii. Nu cred să fi existat vreodată întreceri sportive fără spectatori, şi nu mi le pot imagina (miuţele din curtea blocului sînt doar simulări). Aceştia s-au identificat de la bun început cu sportivii, şi-au apropriat victoriile sau înfrîngerile acestora ca motive de mîndrie sau ruşine – prin interpuşi.

Popularitatea întrecerilor sportive se datorează posibilităţii pe care o oferă spectatorilor de a se transforma în suporteri. Dacă triburile îşi derivă coeziunea din valori concrete (nevoia de a-şi procura hrana vînînd în grupuri, de a-şi apăra bunurile de duşmani), tribalismul cluburilor sportive are în centru o valoare strict simbolică – echipa. Tribul a devenit, din mijloc, scop. Fanii, galeriile satisfac nevoia indivizilor de a se şti împreună. Societatea contemporană, dominată de individualism, oferă tot mai puţine prilejuri de coagulare în jurul unor ţeluri comune.

Galeriile marilor cluburi nu se înfruntă în sîngeroase lupte de stradă pentru că ar avea ceva de împărţit. Faultul comis de un jucător advers, nedreptatea reală sau pretinsă venită din partea unui arbitru sînt doar pretexte de înfruntare (mai întîi vocală, apoi fizică) a galeriilor. De cele mai multe ori, ele se caută înaintea meciurilor, în afara stadioanelor, îşi dau întîlnire în locuri în care forţele de ordine nu pot împiedica ciomăgeala, aidoma dueliştilor din alte secole. DE ACELASI AUTOR Anarhia salvează România Toponimii Cînd e cutremur, nu vă sunaţi părinţii! Persoane, personaje, personalităţi Nu e întîmplător că mulţi dintre membrii galeriilor cluburilor de fotbal (aşa-zişii ultras) au adesea manifestări