Andrés Iniesta, cel care a înscris golul care a adus prima Cupă Mondială în Spania, i-a adus un omagiu lui Dani Jarque.

Mai târziu, când caracatiţa Paul va ajunge într-un restaurant sau va fi vândută, la licitaţie, pe internet, mai târziu, când imaginile cu Sfântul Iker plângând ca un copil, ştergându-şi, stângaci, lacrimile cu mănuşile, vor fi uitate, mai târziu, când vom fi uitat şi cum sunau vuvuzelele în iarna australă, mai târziu, când toate sunetele acestea vor fi la locul lor, în muzee virtuale, cuvintele scrise de Andrés Iniesta vor rămâne.

„Dani Jarque siempre con nosotros". E o propoziţie care nu are nevoie de traducere, dar are nevoie de o explicaţie. După ce a înscris golul care a adus prima Cupă Mondială în Spania, după opt decenii de speranţă şi de frustrare, Andrés Iniesta şi-a scos tricoul şi a lăsat să se vadă de ce este mai mult decât un campion. Un om care aleargă mai bine de o sută de minute pentru a arăta lumii întregi o asemenea propoziţie este condamnat să rămână în istorie.

Dani Jarque a murit într-o zi de august a anului trecut, într-un hotel din Italia, în timp ce vorbea, la telefon, cu iubita lui, însărcinată în şapte luni. Când i s-a oprit inima, avea 26 de ani, era căpitanul lui Espanyol Barcelona şi tocmai se întorsese de la un antrenament ca atâtea altele. Dani Jarque a fost coleg de cameră cu Andrés Iniesta la naţionalele de tineret ale Spaniei. În urmă cu opt ani câştigaseră, împreună, în Norvegia, Campionatul European Under 19 şi ar fi trebuit să câştige, tot împreună, primul „Mundial", pentru Catalunya şi pentru Spania. „Am vrut să fie alături de mine", a spus Andrés Iniesta, după cel mai important gol din câte a înscris şi va mai înscrie.

Oamenii au murit şi vor mai muri pe terenurile de fotbal, ca Antonio Puerta, în 2007, acelaşi Antonio Puerta pe care l-aţi văzut duminică seara zâmbind pe tricoul îmbr