Criticii de film din SUA cred că românii nu pot face filme proaste, pentru că aşa e ADN-ul lor. Cristi Puiu crede că avem “gene” de Chiriţe şi Caţavenci. “Care 20 de ani? A fost o revoluţie, după care lucrurile au continuat la fel, dar cu supermarketuri. Mentalul e neschimbat”
Un regizor îşi aranjează singur lumina în cadru la interviu. Îşi fixează “mandarina” pe stativ, apoi se duce şi se aşează sub fasciculul micului reflector. N-ai crede că “noul val” din filmul românesc a pornit de la bărbatul din scaunul ergonomic, cu o ceaşcă de cafea în faţă şi afişul cu “Moartea domnului Lăzărescu” în spate. Nici urmă de puşca pe care o flutură în “Aurora”, ultimul lui film. Mare atenţie la întrebări, oricum!
Cristi Puiu îşi formulează şi reformulează răspunsurile, alege cuvintele ca pe actori, la casting. Uneori se opreşte. Ca şi cum nu ar exista cuvinte pentru orice. Pentru unele lucruri nu există decît imagini.
Episodul 1: Casting de suporteri
- Fotbal?
- Îmi place fotbalul, da’ îmi place aşa să joc. Adică jucam, cînd eram şi eu în cartier. Aşa, să mă uit la televizor e ok, da’ dacă mă duc pe stadion? Nu mă duc. Am fost o dată (pauză), nu, de vreo două-trei ori am fost.
- De trei ori în viaţă?
- Da, ultima oară prin 2000, cînd m-a trimis Pintilie, lucram la “După-amiaza unui torţionar”. Avea nevoie de casting la suporteri. Juca Steaua - Astra şi-a pierdut Steaua acasă. A fost destul de “spooky”, pentru că-i vezi pe oamenii ăia dezlănţuiţi, sînt nişte fiare…
- Sînt oameni normali, de fapt, în afara stadionului…
- Ştiu că sînt normali, pentru că au venit la film la Pintilie şi erau nişte băieţi drăguţi, unii dintre ei. Dar pe stadion oamenii se transformă. Probabil asta se întîmplă cu fiecare individ, cînd e prins în interiorul mulţimii. Era un vers de la RACLA, “Să nu mergi cu metroul în zi de meci”.
@
