Campionul naţional al categoriei de vârstă 16 ani, Alexandru Tăbârcă, este acum în faţa unui examen mult mai dificil, Campionatele Europene de tenis, o competiţie găzduită în acest an de Moscova.
Ieri dimineaţă, reprezentantul clubului TC Venus a plecat spre Mediaş, unde timp de aproape o săptămână se va antrena alături de cel de-al doilea reprezentant al României pentru competiţia continentală, Ştefan Vinţi, urmând ca în week-end-ul următor să decoleze spre oraşul care va găzdui competiţia de tenis juvenilă.
Antenorul Gheorghe Goleanu, cel care îl pregăteşte la Brăila, speră ca tenismenul să treacă de primele două tururi.
"Pentru Alexandru este o competiţie foarte grea, pentru că el nu are o experienţă competiţională prea mare, însă sper să intre pe tabloul de 32 de jucători şi apoi să mai bifeze măcar un tur. Va fi o mare presiune asupra sa, însă este în formă şi sper să facă o figură frumoasă la Moscova", a declarat Gheorghe Goleanu.
În week-end-ul trecut, şi campionul naţional al categoriei 18 ani, Sebastian Ionescu, s-a prezentat la startul unui puternic turneu de seniori la Iaşi, unde pentru a intra pe tabloul principal urma să susţină trei tururi de calificare. În aceeaşi perioadă, alţi cinci tenismeni de la TC Venus au participat la un turneu de categoria a III-a la Constanţa.
"Sebi a trecut de primul tur preliminar şi duminică după-amiază urma să-l joace pe al doilea. Este un turneu foarte puternic, dificil pentru jucătorul brăilean, pentru că la el participă seniori cu experienţă mare", a mai adăugat Gheorghe Goleanu. Campionul naţional al categoriei de vârstă 16 ani, Alexandru Tăbârcă, este acum în faţa unui examen mult mai dificil, Campionatele Europene de tenis, o competiţie găzduită în acest an de Moscova.
Ieri dimineaţă, reprezentantul clubului TC Venus a plecat spre Mediaş, unde timp de