Braţul lui Vasilică intră până la cot în bocancul negru lucios pe care tocmai l-a scos dintr-un sac. „Moaaa, câtă mai e!“, se miră băiatul de 12 ani în timp ce alţi copii înşfacă de-a valma plasele, pungile şi sacii descărcaţi din dubiţa albastră a jandarmeriei. Se opinteşte şi reuşeşte să-şi ridice sacul pe bicicletă. „Băăă, să mă chemaţi când vine Băsescu“, strigă Vasilică spre ceilalţi. „De ce să te chemăm, bă? Mai lasă-l şi la alţii“, i se răspunde. „Pentru bomboane, băăă“, strigă puştiul pedalând deja spre vale. Roata din faţă trece peste furtunul gros întins de pompieri peste uliţă. Zgâlţâitura doboară sacul de pe bicicletă. Vasilică se opreşte şi priveşte oftând cum apa tulbure începe să pătrundă în sac.
Şoseaua care iese din Bacău şi coboară pe un deal spre lunca Siretului ajunge, după doar şapte kilometri, în mijlocul satului Săuceşti. Nici un om important nu s-a născut pe aici şi nici vreo luptă memorabilă nu s-a dat. Dar, adus de fiecare dată de apa revărsată a Siretului, preşedintele României a venit în satul ăsta de patru ori. De trei ori în ultima săptămână şi întâia dată în urmă cu doi ani, în iulie 2008, atunci când, în centrul Săuceştiului, apa Siretului s-a întâlnit cu şoseaua de la Bacău şi preşedintele României s-a întâlnit cu Vasilică a lu’ Gâscă, cel căruia i-a promis o pungă de bomboane. Nici preşedintele, nici Vasilică nu-şi închipuiau pe atunci că s-ar putea reîntâlni.
„Mie îmi plac cu lapte“
Acum, Vasilică a lu’ Gâscă pedalează spre casă pe unde, în urmă cu doar două zile, se putea vâsli. În sat sosesc ajutoarele dube-dube şi copiii, şi bătrânii sunt cei care stau de obicei la primire, adulţii fiind ocupaţi să scoată nămolul de prin case. Prinde cine apucă, fie că a fost, fie că n-a fost inundat. Unele maşini cu ajutoare nu se opresc în centrul satului, ci intră pe uliţe ca să ajungă la toată lumea.
Di
