Au câştigat cei mai buni! Cei care au avut mingea mai mult decât orice adversar, indiferent că s-a numit Elveţia, Honduras, Chile, Portugalia, Paraguay, Germania sau Olanda.

Spania va rămâne în istorie drept echipa care a arestat mingea. I-am văzut pe nemţi în semifinale şi pe olandezi în finală: ar fi vrut să atace, dar nu aveau cu ce. Le lipsea „obiectul muncii". În acele clipe, simţind frustrarea adversarilor ibericilor, m-am gândit că singura soluţie a acestora ar fi să aplice tactica unui antrenor de pe meleagurile mioritice: „Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!"

Şi totuşi, Olanda putea da lovitura. Două incursiuni vijelioase ale lui Robben şi un „cap" al lui Mathijsen, la 0-0, ar fi putut face Olanda fericită. La cât de dârji sunt olandezii, probabil că ar fi rezistat eroic până la izbânda finală. Dar le-a lipsit acel gol al izbăvirii...

Şi s-a făcut dreptate. Talentului de a ţine mingea şi răbdării de a pasa la infinit, España le-a adăugat o trudă epopeică. Dacă ar fi construit o piramidă mai mare decât cele egiptene, ar fi fost nevoie, probabil, de mai puţină muncă. Planeta a fost vrăjită de şarjele nesfârşite ale ibericilor spre poarta adversă, dar izbânda finală s-a cimentat în apărare. Cele patru rezultate consecutive de 1-0, din meciurile eliminatorii („optimi", „sferturi", semifinale, finală), spun marele adevăr al acestui triumf: după ce a promovat - cu emoţii - din grupe, echipa lui Del Bosque n-a mai primit niciun gol! Iar în faţă nu i-au stat jucători de fotbal pe plajă, ci Cristiano Ronaldo, Schweinsteiger, Klose, Sneijder sau Robben.

Aşa s-a scris istoria celei de-a 19-a Cupe Mondiale. Spania este a opta naţiune care intră în cercul select al campioanelor lumii, alăturându-se Braziliei (cinci titluri), Italiei (patru), Germaniei (trei), Uruguayului şi Argentinei (câte două), Angliei şi Franţei (câte unul). Este cea mai bună dov