Preotul ortodox din Poienile de sub Munte, Ilie Caşcec, a amenajat un muzeu chiar la el în casă, unde încearcă să păstreze vii tradiţiile populare. Localitatea Poienile de sub Munte se află în imediata vecinătate a graniţei cu Ucraina, iar confluenţele interetnice se fac simţite în port şi obiceiuri.
După ce, în anul 2008, au fost definitivate lucrările la noua casă parohială din localitatea Poienile de sub Munte, părintele paroh Ilie Caşcec, de 32 de ani, a amenajat într-una din încăperile de la etajul clădirii un mic muzeu.
Colecţie impresionantă
Lucrurilor adunate, în timp, de familia preotului li s-au adăugat altele, aduse de enoriaşii parohiei, bucuroşi de faptul că aceste obiecte vor sta la loc de cinste în muzeu. „Eu am adus cununiţele pe care le poartă fecioarele, până se mărită, în biserică. Sunt singura care le mai confecţionează în sat. Cos 1.500 de frunze de brebenoc pe un inel din scoarţă de salcie, aşa cere tradiţia", explică Vaselena Benzar, în vârstă de 67 de ani.
Alţi săteni au adus la muzeu meliţe, fusuri, fuioare, roţi de tors, dar şi obiecte folosite, în trecut, în gospodărie: jug pentru boi, coveţi, farfurii din lut, covoare ţesute şi vopsite natural, ştergare, precum şi bărbânţele, adică butoiaşe, de diverse mărimi, în care localnicii păstrează din cele mai vechi timpuri laptele, smântâna şi brânza.
Zadii de mirese
La loc de cinste în muzeu se află şi porturile populare, precum şi celebrele zadii pe care le poartă miresele din Poienile de sub Munte. „Chiar dacă locul caselor lucrate în lemn a fost luat de cele din beton şi marmură, iar miresele au dat zadia şi cununa pe rochiile albe, domneşti, noi, cei din Poieni, ne simţim mai bine în casa bunicii, cu cerdac şi cuptor, împodobită cu lucruri făcute, cu migală, de mâna ei", explică preotul.
Acesta