Criza globală, care a lovit şi România, în 2008, în al patrulea sfert de an, ne-a adus recesiune, şomaj, bani mai puţini şi mai scumpi, plus un accentuat dezechilibru bugetar. Acum, în 2010, dezechilibrul bugetar s-a agravat atât de mult, încât rezolvarea lui nu mai poate fi întârziată. Mai cu seamă că Fondul Monetar Internaţional a condiţionat eliberarea celei de a cincea tranşe de împrumut de adoptarea unor măsuri care să asigure în acest an plafonarea deficitului bugetar la 6,8% din PIB.
În faţa unor împrejurări atât de grele, dramatice chiar, România nu are de ales. O politică de austeritate severă nu are alternativă şi nu ar putea fi evitată fără a plăti scump. E drept, şi austeritatea e scumpă. Dar cu măsuri bine ţintite ar fi redresat bugetul şi, totodată, am scăpa să nu plătim şi mai scump în viitor... Speranţa mea este că de anul viitor - din 2011, aşadar, chiar de la 1 ianuarie, şi nu de la 1 iulie - va fi posibilă renunţarea la TVA de 24%. Şi, deci, revenirea la cota de TVA de 19%, cum a fost înainte de 1 iulie anul acesta.
De ce exprim o astfel de opinie? Să judecăm. Decizia privind creşterea TVA cu 5 puncte procentuale a fost luată în regim de forţă majoră. A fost o decizie de urgenţă. Fondul Monetar Internaţional o aştepta. Şedinţa Consiliului FMI, fixată iniţial pentru luni, 28 iunie, a fost amânată pentru miercuri, 30 iunie; apoi a fost amânată din nou pentru vineri, 2 iulie. După o premieră istorică, marcată de decizia FMI de a împărţi trei tranşe din împrumutul pentru România între rezervele internaţionale ale BNR şi bugetul gestionat de Ministerul Finanţelor, a urmat o altă premieră istorică: FMI şi-a amânat de două ori şedinţa Consiliului ca să aştepte decizia României. Creşterea TVA era, probabil, măsura cea mai potrivită. Nu scriu: cea mai bună. Scriu: cea mai potrivită. Căci nu mai era timp pentru negocieri lungi cu FMI.