Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saptamana incepe cu ploi La Constanta, 26 de grade Celsius

Publicat in Ziua Constanta, luni 12 iulie 2010 ·

Plouă în continuare cu precădere în Banat, Oltenia, vestul Munteniei şi nordul Moldovei, ca şi în zona de deal şi de munte.Vântul este şi el agitat pe durata ploilor, iar maximele vor aduce valori termice de la 23 de grade la 32 de grade Celsius.

Ziua de astăzi a început cu temperaturi de la 12 grade în depresiuni, la 20 de grade la mare. Ceea ce nu ne scuteşte de încă o zi mohorâtă şi capricioasă. Vor fi iar averse, cu fulgere şi tunete, în special în Banat, Oltenia, vestul Munteniei şi nordul Moldovei, ca şi în zonele de deal şi de munte. Vântul prinde şi el putere pe durata ploilor, dar termic nu ne putem plânge, maximele urmând să ne aducă între 23 şi 32 de grade.

Munţii se aleg şi azi cu ploi, mai ales în partea a doua a zilei când nu sunt excluse averse care vor lăsa în urma lor precipitaţii şi de peste 25 de litri pe metru pătrat. În plus, vântul este agitat, iar soarele nu se arată nici măcar printre nori în Carpaţii Occidentlai şi vestul Meridionalilor. În aceste condiţii, temperatura aerului se păstrează sub valorile normale pentru această dată, aşadar, tot vreme de geacă în staţiunile montane.

Iar dacă speraţi ca măcar litoralul să fie o destinaţie mai prietenoasă, veştile de la meteorologi vă vor dezamăgi. Norii lasă şi aici ploi, mai ales după masa, iar descărcările electrice nu lipsesc nici ele din piesajul meteo de la malul mării. Şi, dacă cele 25-26 de grade anunţate pentru amiază în aer vi se par insuficiente, e bine să ştiţi că apa mării e încă şi mai reţinută termic: la ţărm sunt luni cel mult 21-23 de grade. Ploile vin însoţite de fulgere şi tunete, iar amiaza opreşte avântul gradelor la numai 26 în Contanţa şi 27 la Tulcea.

Marţi, ploile vizează nordul, centrul şi estul ţării, ca şi zonele de munte, iar vântul şi descărcările electrice vor fi din nou o prezenţă activă în peisajul meteo. S

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este primul român care a votat în turul 2 al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Un român aflat de 8 ani în Noua Zeelandă a fost primul votant în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, la secţia deschisă în Auckland, cel mai mare oraș din Noua Zeelandă. El lucrează ca Business Intelligence Analyst şi se află în Noua Zeelan

Art Safari prezintă Expoziția de 1 milion de euro, cu ocazia Nopții Muzeelor. Celebritățile artei românești și bilete cu 50% reducere, doar în weekendul 17-18 mai!

HotNews acum 55 minute
Art Safari organizează o întâlnire specială cu Tonitza, Luchian, Pallady, Maxy, Ghenie și alte nume sonore ale artei românești, în weekendul 17-18 mai, cu ocazia evenimentului european Noaptea Muzeelor. Expoziția cu lucrări de artă în valoare totală

ANULAREA alegerilor, MOTIVUL pentru care România a fost eliminată din Visa Waiver. SUA, îngrijorată de „deteriorarea practicilor democratice”

Gandul acum o ora
Potrivit Departamentului de Securitate Internă a SUA, România a fost eliminată din programul Visa Waiver pentru a „asigura securitatea frontierelor și a imigrației”. Cu toate acestea, o notă internă a NSC, nepublicată anterior și obținută de jurnali

O firmă de ridesharing din București a fraudat statul cu 6,7 milioane de lei / Ce a descoperit ANAF

HotNews acum o ora
Inspectorii Direcției generale antifraudã fiscalã (DGAF) au descoperit un agent economic din București, care activeazã pe piața de transport alternativ de persoane prin intermediul platformelor online, care a fraudat bugetul statului cu 6,7 milioane

Un călugăr budist a jucat 9 milioane de dolari din banii templului la un cazinou ilegal

Mediafax acum 39 minute
Phra Thammachiranuwat, starețul templului Wat Rai Khing de la periferia vestică a Bangkokului, este acum în custodia autorităților. Biroul Central de Investigații (CIB) a urmărit traseul fondurilor și a descoperit că banii, în valoare de peste 300 d

George Simion se compară cu Vadim Tudor: „E timpul să munciți pentru România”.

Adevarul acum 53 minute
George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, a transmis vineri dimineața, în ultima zi de campanie, un mesaj către „sistem”, susținând că modul în care s-a încercat discreditarea lui Corneliu Vadim Tudor nu va funcționa în cazul lui.

Cum va fi vremea în perioada 19 mai – 15 iunie 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 19 mai - 15 iunie 2025. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni.

TIR prăbușit 130 de metri în râpă lângă Sinaia

Mediafax acum 3 ore
Un TIR încărcat cu accesorii speciale pentru autovehicule grele s-a răsturnat, vineri dimineață, într-o râpă adâncă lângă Sinaia. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.30 pe DN1, când vehiculul a părăsit carosabilul și s-a prăbușit aproximativ 130 d

Rusia și Ucraina se întâlnesc la Istanbul, fără speranțe de progres

Mediafax acum 2 ore
Delegații din Moscova și Kiev se reunesc vineri la Istanbul pentru primele negocieri directe din 2022, dar absența lui Putin și trimiterea unei echipe de rang inferior de către Rusia au stins orice optimism. Partea rusă e condusă de Vladimir Medinsk

Fostul şef al FBI, anchetat pentru o fotografie cu scoici considerată o ameninţare la Trump

BusinessMagazin acum 36 minute
Fostul director al FBI, James Comey, este anchetat de Serviciul Secret american după ce a distribuit pe Instagram o fotografie cu scoici formând numerele „8647", considerată de republicani o incitare la violenţă împotriva preşedintelui Donald Trump.

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/18°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

vin.

5°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/15°