Cred că şi de această dată, ca de atâtea ori în trecut, trecem pe lângă şansa de a face o reformă reală a sistemului administraţiei publice. Înainte chiar de a fi concepută, reforma în administraţia publică se confundă cu şi este înlocuită de măsuri precum reducerea salariilor şi, eventual, o scădere a numărului de funcţionari, măsuri determinate nu de logica îmbunătăţirii funcţionării sale, ci de nevoia de reducere a cheltuielilor bugetare. Iar catastrofalele inundaţii din estul ţării au fost un bun prilej de a pune în evidenţă importanţa diverselor servicii publice şi simplismul ideii că reforma se reduce la tăierea de posturi şi fonduri.
Există tendinţa de a concepe reforma în administraţia publică pornind de la organigramă: mai tăiem de aici ceva, mai comasăm dincolo nişte birouri, servicii, departamente sau agenţii, mai eliminăm din posturile vacante, în aşa fel încât să se vadă că am făcut eforturi de schimbare şi am respectat cerinţele de reducere de personal. Rezultatele nu sunt de obicei pe măsura aşteptărilor, funcţionarea aparatului administrativ nu se îmbunătăţeşte, ba chiar, adesea, se deteriorează. Şi aceasta, deoarece structura şi modul de funcţionare a aparatului administraţiei publice sunt concepute în perspectiva rezolvării unei probleme punctuale cu care se confruntă administraţia însăşi - minister, departament sau chiar demnitar. Apare astfel o nouă structură birocratică, cu propriile formulare şi circuite de raportări, cu propriile reguli, programe de funcţionare şi obiceiuri.
O adevărată reformă în administraţia publică ar trebui să înceapă cu reexaminarea întregului sistem de reglementare, care trebuie conceput în funcţie de nevoile utilizatorului, şi nu în funcţie de nevoile şi structurile ministeriale existente. Spre exemplu, societăţile comerciale trebuie lună de lună să facă repetate raportări legate de forţa de muncă: pentru
