De la nord spre sud şi dinspre miazănoapte spre miazăzi, de aproape zece ani e călător fără astâmpăr. „Nu cred că mă voi opri vreodată... Mi-e dor de casă, dar îmi sunt dragi marea, oceanul“. Japonia e următoarea destinaţie, iar la iarnă merge în Mexic, Cuba, Jamaica, Honduras, Columbia. Radu este singurul român care lucrează pentru Thomson Cruises UK. Craiovean.
Sărbătorile se terminaseră. Era începutul lui 2001. Undeva în rucsac, avea împăturită lista cu bibliografia pentru examenul de Literatură franceză. Rapidul plecase din gară şi se-ndrepta spre Bucureşti. „Mă duceam la bibliotecă să mă pregătesc“, îşi aminteşte Radu Turcu. Hazard sau destin? „Nu ştiu încă... cineva lăsase un ziar pe banchetă... privirea mi s-a oprit peste un anunţ la mica publicitate. Era în franceză: «Vreţi să vedeţi lumea, să câştigaţi bani... şansa e a dumneavoastră... De ce nu încercaţi un job pe un vas de croazieră?»“
Îl ştiu din vremea liceului şi nu mai regăsesc aproape nimic din înfăţişarea de atunci. Avea părul lung, mai jos de umeri, drept. Purta mereu pantaloni evazaţi şi la gât avea, pe un şiret din piele, un pandantiv mic în formă de fildeş. Îi plăcea franceza atât de tare încât de multe ori se lansa în explicaţii sau comentarii, abandonând româna. Asculta rock ('60s & '70s) şi, în anii aceia, pe când n-ajunsese încă în Islanda sau în Guadalupe, în Saona Island, Norvegia, Rusia, Caraibe sau Iordania, „2 Mai“ era „staţiunea sufletului“ lui.
Profesorul de franceză
S-a hotărât imediat. Interviul se ţinea la Hotelul Continental, în Bucureşti. „Aveam plete, cercel în ureche şi totuşi m-am prezentat... Era o coadă interminabilă“, povesteşte, după aproape zece ani, despre momentul care i-a schimbat viaţa. Când i-a venit rândul, a completat un formular, apoi a intrat „într-o sală mare, cu un birou la care stătea un domn la «patru ace», care fuma un
