Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj IRES: trei sferturi dintre români susţin că reacţia autorităţilor la inundaţii a fost lentă

Publicat in Romania Libera, luni 12 iulie 2010 ·

Aproape trei sferturi dintre români sunt de părere că reacţia autorităţilor locale a fost lentă la inundaţiile care au avut loc, în ultima perioadă, în ţară, relevă un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în perioada 6 - 8 iulie, intitulat "Administraţia publică şi inundaţiile". Potrivit cercetării sociologice, citate de Agerpres, 22% dintre respondenţi au susţinut că reacţia autorităţilor locale a fost promptă, 6% dintre intervievaţi au afirmat că nu ştiu, iar 2% - nu răspund.

Tot lentă a fost percepută şi reacţia autorităţilor centrale în ceea ce priveşte inundaţiile, 76% dintre respondenţi afirmând acest lucru, în timp ce 16% au susţinut că reacţia a fost una promptă. Pe de altă parte, românii nu au văzut cu ochi buni vizita preşedintelui României în localităţile inundate: 28% dintre persoanele intervievate au avut o părere foarte proastă despre acest lucru şi 27% - o părere proastă, în timp ce 33% au spus că au o părere bună, iar 5% - foarte bună. Câte patru procente dintre cei intervievaţi nu au răspuns sau nu au ştiut să răspundă la întrebare.

În opinia a 67% dintre respondenţi, este bine că Traian Băsescu vizitează localităţile afectate, iar în opinia a 29% dintre persoanele intervievate - nu este bine. De asemenea, 69% dintre persoanele chestionate au considerat oportună vizita ministrului Apărării, Gabriel Oprea, în zonele inundate, în timp ce 21% nu au considerat-o aşa.

Aproape un sfert din populaţie (24% dintre persoanele intervievate) afirmă că Guvernul este de vină pentru inundaţiile care se produc în fiecare an, 21% dintre chestionaţi susţin că vina aparţine autorităţilor locale, în timp ce 19% pun această vină pe seama lui Dumnezeu. Vinovaţi ar mai fi, în opinia respondenţilor, reprezentanţii autorităţile judeţene - 7%, cetăţenii - 7%, Preşedinţia - 4%, altcineva - 12%. De asemenea, 4% dintre pers

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°