Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, luni 12 iulie 2010 ·

Alergii ciudate

Fiecare persoană care suferă de o alergie crede, probabil, că afecţiunea ei este cea mai neplăcută, din cauza efectelor pe care le produce asupra organismului. Totuşi, unele alergii sunt mai interesante şi mai ciudate ca altele. Dintre acestea vă prezentăm cinci tipuri de alergii care sunt pe cât de ciudate, pe atât de rare şi chiar de necrezut. Probabil că nu ştiaţi, însă unele femei pot dezvolta o alergie la propriii copii. Aceste mămici suferă de o alergie cunoscută sub numele de „gestationis“, o afecţiune cutanată care se manifestă prin apariţia unor băşici pe abdomen şi chiar pe o suprafaţă mai mare a corpului, în cazurile mai grave. Această alergie apare în timpul celui de-al doilea şi al treilea trimestru de sarcină şi persistă şi după naştere. În situaţii destul de rare, afecţiunea poate fi transmisă şi nou-născutului, însă se poate vindeca destul de uşor, prin tratamente medicamentoase care se aplică în general celorlalte tipuri de herpes.

Altă afecţiune ciudată se numeşte urticarie acvagenică sau, pe româneşte, alergie la apă. Acest tip de alergie este extrem de rară (afectează una din 23 de milioane de persoane), însă atunci când apare este foarte neplăcută. Această alergie apare la persoanele cu hipersensibilitate la ionii care se găsesc în apa nedistilată. Prin urmare, aceşti oameni nu pot consuma apă obişnuită, nu se pot spăla cu ea şi nu pot nici măcar să iasă afară atunci când plouă, pentru că, din cauza apei, pe corpul lor apare o urticarie neplăcută şi foarte incomodă.

Mai există femei care sunt alergice la lichidul seminal al partenerului. Această alergie produce mâncărimi şi senzaţii de usturime, iar în cele mai grave cazuri iritaţia apare pe tot corpul, iar femeile care suferă de această alergie pot avea chiar insuficienţă respiratorie.

Alte persoane sunt alergice la unele tipuri de lemn, în special la e

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum o ora
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan răspunde tuturor întrebărilor despre măsurile fiscale într-o conferință de presă. LIVE de la ora 10.00

Adevarul acum 50 minute
Nicușor Dan susține luni, de la ora 10.00, o conferință de presă în care este aşteptat să răspundă la toate întrebările referitoare la pachetele de măsuri economice adoptate de Guvernul Bolojan.

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 58 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 11 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°