Filmele sale au fost apreciate la festivaluri de specialitate din întreaga lume.

Modestia, simplitatea, spiritul analitic parcă dus la extrem sunt elementele care compun personalitatea regizorului Ştefan Scărlătescu. Priveşte cu mândrie în trecut şi cu vagi speranţe către viitor. A fost studentul marelui Stere Gulea. Un adevărat privilegiu să poţi învăţa artă cinematografică, regie de la o asemenea personalitate. Ştefan Scărlătescu s-a născut la Piatra Neamţ, dar şi-a petrecut toată viaţa la Târgovişte. Momentele copilăriei i-au rămas şi acum proaspete în minte. „Era altceva faţă de ceea ce se întâmplă astăzi. Copilăria mea a fost mai curată. Aveam o curte mare. Ne jucam de-a indienii. Eram aproape de copilăria descrisă de Mark Twain în cărţile sale”, povesteşte Ştefan Scărlătescu. Regretă că astăzi copiii nu au cum să cunoască savoarea de altădată, fiind prinşi în ghearele jocurilor electronice, ale internetului şi televizorului.

A fost discipolul lui Stere Gulea

Pasiunea pentru cinematografie şi-a descoperit-o destul de târziu. Îşi procurase un aparat de filmat pe peliculă de 16 milimetri. Primul său film s-a chemat „Evoluţie spre senin”, un soi de parabolă în care lumea cotidiană se degrada, bântuită de nori negri. „Filmul începea color şi se încheia cu imagini alb-negru, triste. Am compus împreună cu fratele meu un peisaj de sfârşit de lume”, spune regizorul. Înainte de 1989, Ştefan Scărlătescu a participat cu peliculele sale la mai multe concursuri din cadrul Festivalului Cântarea României. Creaţiile sale au fost apreciate. Ştefan Scărlătescu a abordat o altă tematică a filmului. „Am încercat să proiectez pe peliculă gândurile mele, anumite stări, să fac poezie”, mărturiseşte cineastul. Momentul decembrie 1989 l-a prins în Târgovişte. „Am ieşit şi eu pe stradă, împreună cu fratele meu, Andrei. Îmi amintesc că era o atmosferă ciudată. Un ce