Bărbatul a fost înmormântat astăzi, în comuna Valea Ursului, fără ca rudele sale să ştie cine este responsabil de prăbuşirea malului care l-a ucis.
Petru Porcuşor, care locuia în Bicaz, a fost înmormântat astăzi în satul Chilii din comuna Valea Ursului. „A crescut aici la noi în comună, într-o familie de oameni gospodari. Era un tânăr muncitor şi respectuos, căruia nu aveai ce să îi reporşezi. Păcat că Dumnezeu îi ia la el pe cei buni şi ni-i lasă nouă pe cei răi!“, a spus primarul comunei Valea Ursului, Viorel Smeria. Cheltuielile de înmormântare au fost suportate de patronul firmei la care era angajat.
Inginer ucis de malul canalului pe care îl săpa
Moartea inginerului Petru Porcuşor este cercetată de două instituţii ale statului, una mai lentă decât cealaltă. Prima este Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ.
„S-a raportat la Bucureşti şi urmează să cercetăm“
Deocamdată, şefii ITM au trimis la Bucureşti o raportare, aşa cum procedează de regulă în aceste situaţii, denumite generic „evenimente“. „Odată ce s-a produs un eveniment, urmat de decesul unui lucrător, înseamnă cu nu au fost luate toate măsurile sau nu au fost respectate măsurile stabilite de angajator. S-a raportat la Bucureşti şi urmează să cercetăm. La finalizarea anchetei se vor stabili vinovaţii şi sancţiunile, în funcţie de responsabilităţi, dacă este cazul“, a precizat Virgil Lăpuşneanu, directorul adjunct al ITM.
La Parchet nu a fost nimeni care să poată da lămuriri despre mersul anchetei, atât şeful instituţiei, cât şi procurorul de caz fiind plecaţi din localitate. „Nu dăm informaţii prin telefon, iar procurorul de caz este plecat pentru două zile din localitate“, ne-a spus o angajată de la secretariat.