Primarul oraşului Pucioasa a demarat procedura prealabilă sesizării instanţei de Contencios Administrativ. Edilul este nemulţumit de cuantumul taxei, precum şi de faptul că funcţionarii din administraţie trebuie să o încaseze în numele unei firme private
Gunoiul menajer din judeţul Dâmboviţa se colectează, începând cu 1 iulie, în sistem centralizat, urmare implementării Programului ISPA. Tot de atunci, s-a conturat şi valul de nemulţumiri. Primarul oraşului Pucioasa, Dănuţ Bădău, a demarat procedura prealabilă sesizării instanţei de Contencios Administrativ în vederea revocării hotărârilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, prin care s-au stabilit regulamentul şi cuantumul taxei de habitat, cu destinaţie specială de salubrizare.
Edilul susţine că cele două acte administrative sunt impuse arbitrar, nerealist şi abuziv. „Mă nemulţumeşte cuantumul taxei de habitat, dar şi modul de încasare. Practic, primăriile trebuie să colecteze bani pentru o firmă privată. Eu, la Pucioasa, ar trebui să fac angajări pentru a duce la bun sfârşit treaba asta. În momentul de faţă, nu avem posibilitatea să încasăm aceste sume. Sunt peste 900 de milioane de lei vechi lunar. Dacă nu încasez aceşti bani, conform regulamentului, mi se opresc din celelalte taxe şi impozite colectate”, afirmă Dănuţ Bădău. Până la soluţionarea conflictului, la Pucioasa, gunoiul se ridică de la populaţie în baza vechiului contract, negociat direct cu firma prestatoare, din întâmplare tot Supercom SA Bucureşti, nu impus, ceea ce înseamnă implicit costuri mult mai mici. În momentul de faţă, oamenii plătesc pentru a scăpa de gunoi 3,5 lei lunar, faţă de 16 lei, cât reprezintă taxa de habitat obligatorie pentru toţi locuitorii judeţului Dâmboviţa.
Taxă impusă fără avizul ANRSC
Primarul Pucioasei susţine că situaţia conflictuală poate fi rezolvată simplu. Supercom SA Bucureşti trebu