„Saga Amurg: Eclipsa“ nu are pic de „chimie“, abundă în dialoguri ridicole, dar măcar are autoironie. Regizorul David Slade a nimerit, în sfârşit, ritmul corect şi a reuşit să balanseze acţiunea şi romance-ul în doze mai juste.
E, poate, prea uşor, pentru un jurnalist de film de „treizeci şi ceva" să facă praf franciza „Twilight". Articolul vitriolat se scrie, practic, de la sine. Şi, totuşi, cum nimeni nu poate contesta că-i vorba de un fenomen, niciun critic nu vrea să se simtă „pe dinafară". Depăşit. Aşa că m-am gândit că poate că îmi lipseşte mie un cip al sensibilităţii. Că poate-mi scapă ceva... Că acest dispreţ al meu ascunde o inabilitate de a rezona şi de a înţelege o nouă generaţie.
M-am temut că am devenit ca snobii culturali ai anilor '70 care au distrus „Star Wars"-ul, fără să-şi dea seama că punea bazele unei noi mitologii cinematografice. M-am hotărât ca, în loc de un alt articol cinic, scris aproape în întregime a priori, în care să-mi etalez vasta ignoranţă faţă de o hipnoză în masă care ia minţile adolescenţilor şi mamelor acestora, să intru la a treilea capitol dezbrăcată de orice prejudecată. Sau, mai exact, de orice aşteptare.
Actori la fel de slabi ca până acum
Aşadar? Trebuie să vă anunţ că „Eclipse" e prost, dar, cel puţin, e mai bun ca anterioarele. Ca şi acelea, e plin ochi de personaje vechi şi noi, nu are niciun dram de „chimie", abundă în dialoguri ridicole... dar măcar are autoironie.
Dacă eşti sătul de eroii principali anoşti ai, cel puţin, suficient de multe peisaje superbe la care să te zgâieşti. N-am fost chiar atât de iritată pe cât m-aş fi aşteptat să fiu... Poate şi graţie regizorului David Slade, autorul dementului „Hard Candy" care, în sfârşit, a nimerit ritmul corect şi a reuşit să balanseze acţiunea şi romance-ul în doze mai juste. Acestea fiind spuse, eroina Bella (Kristen Stewart), vampirul fri
