Lipsa de iniţiativă îi face pe mulţi care stau pe adevărate comori să cerşească la poartă mila statului
Cojocna, o localitate pierdută printre dealurile de lângă Cluj, sfidează criza. Sunt şi aici oameni cu pensii sau salarii minime, dar casele şi grădinile îngrijite ascund neajunsurile.
Ce a trezit însă la viaţă această comunitate de 4.000 de suflete este o investiţie de 2,4 milioane de euro, din fonduri Phare, în lacurile sărate din centrul localităţii. A fost suficient ca un loc de agrement lăsat în paragină să fie amenajat pentru ca motoraşele bunăstării să se pornească. De acolo încolo, funcţionează singure şi, mai mult, pun în mişcare şi alte rotiţe.
Dacă până mai ieri turiştii interesaţi de proprietăţile curative ale apelor de la Cojocna nu îşi puneau problema să se cazeze în mica localitate, acum aici au răsărit pensiuni cochete. Şi acestea funcţionează deja, deşi băile modernizate au fost deschise abia în luna mai. Şi doar la o simplă privire se pot vedea alte pensiuni şi un hotel în construcţie. Rămâne doar ca oamenii, fie ei turişti sau localnici care şi-au găsit un loc de muncă la băi să păstreze decenţa locului, iar administratorii să aibă suficientă minte ca să investească în continuare banii câştigaţi de pe urma turiştilor.
Multe sate din România stau pe adevărate comori. O investiţie -şi totul s-ar schimba în istoria lor. Dar lipsa de iniţiativă sau poate faptul că nu au reuşit într-o viaţă să vadă nici măcar curtea vecinului, deşi se plimbă cu delegaţii prin localităţi înfrăţite, îi face pe primari să iasă încă la poartă şi să întindă mâna de vasal catre stat, ca să îi scoată din sărăcie. Si cer această salvare unui stat inadaptat, costisitor, care nu se mai poate ajuta nici măcar pe sine.
