Sciziunea aparenta dintre PNL si PSD ar putea fi un prim semn, foarte fragil deocamdata, de insanatosire a vietii politice din Romania.
Crin Antonescu anunta ca liberalii nu renunta cu niciun chip la cota unica si nu mai inghit stangisme cu care PSD nu a reusit decat sa redistribuie si sa generalizeze saracia. Mai mult, liderul liberal sustine ca partidul sau nu intentioneaza sa guverneze alaturi de succesori ai FSN, nu se arata un sustinator neconditionat la suspendarii lui Traian Basescu si nici al alegerilor anticipate imediate.
De partea cealalta, si PSD defileaza cu guvernarea de unul singur, cu impozitarea progresiva si cu obsesia suspendarii presedintelui. Ba chiar unul dintre artizanii coabitarii neoficiale PNL-PSD din perioada guvernarii Tariceanu, Viorel Hrebenciuc adica, s-a dezis destul de aspru de PNL, afirmand ca cele doua partide nu au fost niciodata cu adevarat aliate, iar liberalii nu s-au dovedit un partener de incredere, cu trimitere directa la rasturnarea planului de dupa alegerile din 2008.
Sigur ca in spatele acestei aparente radicalizari s-ar putea afla un simplu joc de imagine, astfel incat fiecare dintre partide sa-si recupereze si consolideze electoratul propriu prin exact mesajele pe care acesta vrea sa le auda, pentru ca apoi sa se intinda aceeasi hora fara principii si fara doctrine cu care ne-am obisnuit.
Acest stil de guvernare s-a dovedit insa falimentar si repetarea retetei va duce la acelasi rezultat previzibil mai devreme sau mai tarziu. Asa ca intoarcerea spre doctrina este cat se poate de logica, iar in acest plan, intr-adevar intre PNL si PSD nu exista cale de apropiere.
Sunt multe voci care afirma, nu fara temei, ca nu putem discuta de o alternativa la actuala Putere decat prin alierea Opozitiei in numele unui proiect comun. Singurul pe care l-am vazut insa, poiectul Ioh
