Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul distribuitorului Whiteland: Masurile de austeritate au creat o psihoza

Publicat in Wall-Street.ro, marți 13 iulie 2010 ·

Prins intre ciocan – producatorul si nicovala – retailerul, distribuitorul simte cel mai acut batalia pentru buzunarul tot mai stramtorat al unui consumator nesigur pe ziua de maine. Cum sa-ti mentii afacerile in goana continua dupa “mult si ieftin” este intrebarea cu care George Stefanescu, directorul general al distribuitorului Whiteland Sales&Marketing, se lupta de mai bine de un an incoace, de cand consumul este tras tot mai jos de criza.

La doi ani de cand a demarat procesul de eficientizare a costurilor, George Stefanescu (foto), directorul general al distribuitorului Whiteland Sales&Marketing, unul dintre principalii jucatori din piata, spune ca acum trebuie sa munceasca de trei ori mai mult pentru a obtine rezultatele din 2009. Cu o scadere in primul semestru al anului de 5-8% a volumelor din piata de distributie, managerul isi pastreaza o doza de optimism si spune ca spera sa incheie intregul an la nivelul celui precendent. Altfel spus, daca “euro se va comporta bine”, iar leul nu va suferi devalorizari majore, Whiteland Sales&Marketing ar trebuie sa incheie anul curent cu vanzari de aproximativ 88 de milioane de euro.

Chiar daca cifrele estimate vor se vor concretiza, conditiile din piata sunt cu siguranta mult transfigurate de adancirea crizei economice pe fondul masurilor de austeritate. Dintr-un semnal de alarma dat unui consum care, pentru unii, se transformase intr-un “cec fara acoperire”, criza s-a transformat repede intr-o adevarata psihoza, crede seful Whiteland Sales&Marketing. Pentru a lua pulsul pietei in mod direct, marturiseste ca in fiecare luna isi rezerva timp ca sa stea printre rafturi si sa analizeze comportamentul cumparatorilor. Ce concluzia a tras dupa primele sase luni, dar mai ales dupa experienta ultimelor doua saptamani de cand masurile de austeritate s-au resimtit tot mai acut in bugetele romanilor? “Consumatorul s

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 7 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 5 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 8 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

14°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°