Gunoaiele, creaţie umană, se adună cu fiecare zi ce trece. Ele incomodează mai ales în zilele călduroase de vară, cînd mirosurile pestilenţiale le accentuează prezenţa, sau în zilele ploioase, cînd şiroaie murdare şi cleioase se scurg pe uliţă, prin curţi şi grădini. „Să-şi măture în dreptul prăvăliei“, „să-şi strîngă gunoaiele“, „să nu ne mai pricinuiască murdalîcuri şi gunoaie“ protestează vecinii în încercarea de a menţine o oarecare ordine. Un astfel de vecin, deloc atent la păstrarea curăţeniei, este Iane cupeţ, cu odăi şi pivniţe pe lîngă Curtea Veche. El îşi tîrăşte „calabalîcurile“ şi carele cu fîn prin curţile vecinilor, folosind „viraneaua“ comună fără să strîngă însă în urma sa, pricinuind „murdalîcuri şi gunoaie“, provocînd nemulţumirea celor din jur care-i strigă că are „rele urmări“ şi nu este decît un „venetic“, „venit de ieri de alaltăieri“ pe uliţa lor.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocări În curţile oamenilor, în faţa porţilor, pe maidane, în faţa prăvăliilor, în tîrguri şi bîlciuri – gunoaie, murdalîc, putoare, leşuri, noroaie şi bălţi; puţini sînt cei care se sinchisesc de ele. Incomodează doar atunci cînd nu se mai dezlipesc de cizme şi conduri, doar atunci cînd „molipsesc“ aerul din jur, cu duhori insuportabile, atunci cînd noroiul invadează pragurile, covoarele, conacele. Boierii merg mai mult călare şi în trăsură, aşa că pentru ei noroiul, parte a peisajului, este mai greu sesizabil. Multe din pitacele domneşti îi au ca personaje principale: căminarul Dudescu, care nu vrea să sece băltoaca din dreptul grădinii sale, sau banul Brâncoveanu şi vornicul Manu uniţi prin aceeaşi băltoacă ce se întinde din dreptul porţilor primului pînă în porţile celuilalt, zăticnind întîlnirea veliţilor la adunarea divanului. Şi ca să-i spe