Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii focşăneni cumpără medicamente la bucată

Publicat in Adevarul, marți 13 iulie 2010 ·

Veniturile din ce în ce mai mici pun sănătatea focşănenilor pe „chituci". Din ce în ce mai mulţi bolnavi sunt nevoiţi să cumpere câte două - trei pastile, deoarece bani pentru reţetă completă nu au decât atunci când iau pensiile sau salariile.

Bolnavii focşăneni o duc din ce în ce mai greu, iar farmaciştii se plâng că vânzările au scăzut drastic în ultimele luni. Asta în condiţiile în care unii dintre focşăneni au început să facă economie şi la medicamente, „pastila la bucată" fiind extrem de solicitată.

„Am venit să cumpăr trei pastile pentru stomac pe care am dat doi lei şi să întreb cât mă ajunge o reţetă pe care n-o pot lua până nu primesc pensia de 260 de lei. Mă descurc foarte greu, mai ales că trebuie să iau pastile lunar. Au fost şi câteva luni când nu s-au eliberat compensatele şi am zis că mor. N-am avut altă cale decât să cumpăr câte trei - patru pastile doar atunci când aveam dureri mai mari", spune Maria Rotaru.

Nici Stănica Neagu nu-şi poate permite să achite medicamentele la preţ integral, aşa că „păcăleşte" boala cu câte o pilulă.

„Eu sunt bolnavă de diabet şi uneori, când nu am de unde lua reţeta compensată iau pastilele prescrise de doctor la bucată. Şi când sunt răcită tot aşa fac, cumpăr câte jumătate de folie de aspirină, patru pastile de Paracetamol", spune deznădăjduită femeia.

Fără bani de la CAS

Multe din farmaciile din municipiu nu au mai primit bani de la CAS pentru reţetele gratuite şi compensate de luni bune, dar cu toate acestea nu pot refuza pacienţii.

„Din luna noiembrie a anului trecut nu am mai primit niciun ban de la CAS, dar suntem obligaţi să fim cu plata TVA-ului la zi. Şi vânzările sunt foarte slabe, iar majoritatea pacienţilor, fie pensionari, fie nu cumpără pastile la bucată. Eu am şi 20 de angajaţi şi pot spune că de multe ori fac sacrificii enorme pentru a le da salariile şi pentru a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO | Percheziții la influencerii care i-au făcut reclamă lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, pe 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în București și nouă județe, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor. Printre cei verificați se numără și influenceri c

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 3 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Incendiu într-un apartament, dintr-un bloc din Galaţi. Zeci de locatari au fost evacuaţi - FOTO

News.ro acum o ora
Un apartament situat la etajul 1 al unui bloc din municipiul Galaţi a fost cuprins de flăcări, joi dimineaţă mai mulţi locatari fiind evacuaţi.

Autoturisme de lux cu numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, în valoare de peste 200.000 euro, descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa - FOTO

News.ro acum o ora
Două autoturisme de lux, în valoare de peste 200.000 de euro, care aveau numere de înmatriculare şi acte false pregătite pentru export, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa. Maşinile urmau să fie exportate în Turcia.

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 20 martie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit. În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton

Trei pacienți din Fâșia Gaza, transportați cu o aeronavă Spartan în Norvegia

Ziare.com acum o ora
O aeronavă C 27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a decolat în joi, 20 marti, în jurul orei 00.05, spre Oslo, Norvegia, unde a transportat trei pacienţi şi cinci aparţinători dintre cei sosiţi din Israel în seara zilei de 19 martie. Alţi pacienţi a

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 9 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Incendiu, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Două adăposturi de animale, cuprinse de flăcări

Botosani News acum o ora
Un incendiu s-a produs, joi dimineață, într-o gospodărie din localitatea Dragalina. Două adăposturi de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietară. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două a

23 de tramvaie din București, retrase din circulație de inspectorii ANPC din motive de siguranță și igienă

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a oprit temporar din circulație 23 de tramvaie din București, în urma unui control desfășurat în noaptea de 19 spre 20 martie în mai multe depouri ale Societății de Transport București (ST

Administrația Trump ia în considerare renunțarea la comanda NATO în Europa

Mediafax acum o ora
Comanda NATO în Europa a început cu eroul celui de-al Doilea Război Mondial de atunci și viitorul președinte Dwight D. Eisenhower. Dar administrația Trump, potrivit a doi oficiali din domeniul apărării familiarizați cu planificarea și cu o informare

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

joi

2°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/11°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°