Mă aşteptam ca articolul meu despre România lui Dan Diaconescu să stîrnească iritarea „adepţilor“. Am constatat însă, cu inevitabilă stupoare, că iritarea – sau măcar comentariul critic – au atins cercuri mai largi şi mai pretenţioase. Oameni care scriu bine, dispun de certe referinţe culturale şi sînt capabili de judecată articulată manifestă, brusc, o fină înţelegere a fenomenului OTV şi pun în joc relativisme înţelepte, paralogisme înşelătoare, analize sociologice acute, de natură să contribuie la o percepţie „nuanţată“ a lucrurilor. Dan Diaconescu este socotit „un afacerist de geniu“, un „personaj genial şi fascinant“, „magnific“ „deschis către societatea românească“. Şi asta „fără cea mai mică urmă de sarcasm“. Emisiunile OTV „fac lumea să fie preocupată de probleme sociale“, iar amfitrionul lor se distinge prin „discreţia“ sa dinaintea interlocutorilor. Pînă şi amicul Cioroianu, în dilematica noastră gazetă, răscoleşte tomberonul, căutînd ceva cît de cît comestibil. E impresionat de „amabilitatea“ lui Dan Diaconescu, un adevărat „campion al mass-media româneşti“. O cititoare mă ceartă că mă leg de OTV, dar nu zic nici pîs despre o publicaţie de genul Click, editată de acelaşi trust care tipăreşte şi Dilema veche. Păi nu zic. Nu pot să zic tot timpul – tot. Sau tot ce vor alţii să zic. Iar ziarul Click nu invită Guvernul să se pronunţe în paginile sale şi nici nu vrea să se transforme în partid politic. În plus, ea se răsfoieşte frugal, în metrou, în vreo sală de aşteptare sau la closet, în vreme ce OTV îşi ţine spectatorii în priză ore lungi, seară de seară.

DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Altcineva, fire obiectivă, e de părere că postul DD e oglinda fidelă a nevoilor populare. Asta se cere, asta trebuie să livrăm. Un tractorist obosit nu vine acasă la sfîrşitul zilei, dornic să se ui