Din ce în ce mai multă lume este de acord că Produsul Intern Brut nu mai spune mare lucru despre starea şi mersul economiei. Raportul dintre ceea ce evidenţiază indicatorul şi ceea ce ascunde înţelegerii, în privinţa bazelor şi a dinamicii economice, s-a subţiat de tot, aşa că la valorile acestea infime, cu multe zerouri după virgulă, aproape că nici nu mai contează. Unii s-au gîndit să-l înlocuiască cu Produsul Naţional de Fericire. Noul venit a făcut carieră, e luat tot mai mult în serios de cercetătorii din domeniul social, iar economiştii nu-l vor mai putea ignora multă vreme. Are toate şansele să intre în statisticile oficiale.

Pentru a înţelege ce se întîmplă într-o societate, care este mersul ei şi ce şanse are s-o cîrmească spre viitor, ori să se-nfunde într-unul dintre trecuturile negre prin care a mai rătăcit şi altă dată, cred că ar fi cît se poate de util să calculăm şi un alt fel de PIB, mai precis un PIBP, adică Produsul Intern Brut de Prostie. Trebuie să recunosc că ideea nu-mi aparţine decît pe jumătate, sau chiar mai puţin. Cel care a înţeles contribuţia pros-tiei, în toate formele ei de manifestare, la starea comunităţilor umane, a fost Erasmus din Rotterdam. Într-o vară, pe cînd călătorea prin Europa anului 1508, s-a gîndit că ar putea să-i facă o plăcere bunului şi înţeleptului său prieten Thomas Morus, dedicîndu-i aceste gînduri, sistematic orînduite, asupra unui subiect rareori atins de pana filosofilor, a sociologilor, ca să nu mai spun de cea a economiştilor. În textul lui Erasmus, Prostia ţine un discurs, lăudîndu-se pe sine, mai precis contribuţiile sale, ce nu pot fi nicicum tăgăduite, la mersul lucrurilor omeneşti, de la filosofie şi religie, pînă la politică şi artă, fără să ignore nici treburile zilnice ale omului de rînd.

Pentru că de la "gîndirea" şi deciziile celor ce deţin puterea publică ni se trag atît de multe, în acea