Trăiesc aici de 36 de ani şi nu-mi pot dezlipi ochii de perfecţiunea Catedralei Notre-Dame sau de simbolul Turnului Eiffel, de Piaţa la Concorde sau de Grădina Tuilleries. Locurile noastre, în care am trăit sau am iubit, sunt spaţii unde am vrea să şi murim. Iată câteva extrase ale memoriei mele din acest cartier unic ce reuneşte Maraisul şi Insula Saint-Louis.
Parisul personal... Trăiesc aici de 36 de ani şi nu-mi pot dezlipi ochii de perfecţiunea Notre-Dame-ului sau de simbolul Turnului Eiffel, ultima torţă a modernităţii europene, de Piaţa la Concorde sau Grădina Tuilleries. Capodoperele definesc un oraş, dar lor li se alătură şi acele locuri secrete impregnate de memoria fiecăruia, locuri descoperite de sine însuşi şi care constituie harta personală pe care o purtăm cu noi, amestec de realitate şi de proiecţie individuală. Locuri unde am trăit, iubit, locuri unde am vrea să murim... locurile noastre. Iată câteva extrase din acest cartier unic ce reuneşte Maraisul şi Insula Saint-Louis. Inima Parisului nobil şi popular, acolo unde locuiesc de 30 de ani.
„Există întotdeauna ceva absent"
Pont Marie... cel mai vechi pod parizian care-mi aminteşte de un tablou de Pallady, greşit repertoriat ca fiind o „Vedere de pe Pont Neuf". Faptul de a fi putut identifica această eroare mi-a produs o satisfacţie particulară, căci aici îl revăd pe Pallady pictând o îngustă casă medievală, în timp ce de pe pod se deschide una dintre cele mai frumoase vederi deasupra Senei: Turnul Saint Jacques, Primăria, Biserica Saint Gervais... Alegere de artist! Apoi traversând podul, regulat îmi invit prietenii să citească placa de marmură pusă pe casa în care Camille Claudel a locuit înainte de a fi definitiv închisă într-un azil de bolnavi psihic. Cum să-i uit cuvintele dintr-o scrisoare adresată lui Rodin: „Există întotdeauna ceva absent".
Definiţie a artistului, a îmbog
