Banca Transilvania a fost înfiinţată în 1994 de Horia Ciorcilă alături de un grup de oameni de afaceri din Cluj, reuşind în cei 16 ani scurşi de atunci să fie singura instituţie bancară cu capital privat românesc dintr-un top zece dominat de marile grupuri financiare străine şi să fie una dintre cele mai curtate afaceri autohtone de către investitorii străini.
De la un business local, axat în principal pe creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii, Banca Transilvania a crescut într-un grup financiar, cu divizii proprii de brokeraj, de administrare a investiţiilor, leasing. Instituţia a făcut istorie şi la Bursa de Valori Bucureşti, fiind prima bancă care s-a listat în 1997 (simbol bursier TLV). Ciorcilă este unul dintre puţinii antreprenori locali care au ştiut cum să atragă finanţare de pe Bursă, dezvoltarea Băncii Transilvania realizându-se şi cu ajutorul majorărilor de capital derulate pe piaţa de capital.
Cel mai important moment din istoria băncii rămâne însă atragerea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în acţionariat în anul 2001, instituţie care a preluat 14,98% din capitalul social.
Parteneriatul băncii cu unul dintre cei mai mari investitori financiari din regiunea de sud-est a Europei s-a concretizat prin programe de finanţare a societăţilor micro şi mici, susţinere a creditelor ipotecare şi garanţii comerciale. Prezenţa în acţionariat a BERD a fost un important punct de sprijin pe timp de criză.
Venirea lui Robert Rekkers la conducerea băncii în anul 2002 a fost de asemenea un punct de turnură în dezvoltarea viitoare a băncii, expatul de origine olandeză reuşind să dea unui business local atingerea marilor corporaţii financiare din Vest.
Toate acestea au făcut din Banca Transilvania o ţintă tot mai râvnită de achiziţie, iar presiunile asupra acţionarilor pentru vânzarea pachetului majoritar au crescut,