Remodelarea sistemului fiscal, propusă de ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu, reprezintă o "propunere interesantă, care merită să fie luată în seamă", consideră analistul economic Radu Limpede. Oamenii de afaceri spun că este nevoie de măsuri care să stimuleze munca, nu de măsuri populiste. Sursa: Razvan ValcaneantuSursa: Codrin Prisecaru
1 /.
Specialiştii se feresc să vorbească despre impactul pe care îl vor avea asupra economiei şi a bugetului reducerea cotei unice la 15% sau micşorarea taxei pe valoarea adăugată, până când nu vor fi făcute proiecţii şi analize.
Însă, crede Radu Limpede, "majorarea salariului minim pe economie poate fi o măsură periculoasă şi inflaţionistă", însă măsurile pe care le are în vedere Vlădescu pentru modificarea sistemului fiscal pot contribui la deblocarea mediului de afaceri.
Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) este de părere că membrii executivului ar trebui să renunţe la aplicarea unor măsuri populiste de tipul impozitării progresive şi să ia decizii care să stimuleze cu adevărat relansarea economică şi piaţa muncii.
"Mediul de afaceri este bulversat. Este clar că sistemul fiscal este făcut doar pentru a aduna bani la buget, nu pentru a stimula economia. Nu am auzit pe nimeni să stimuleze munca. Domnul ministru doreşte creşterea cu 30% a salariului minim. Pe ce bază? Eu zic să se majoreze cu 40%, sunt mai bun ca domnul ministru, dar pe ce bază să crească? Suntem pe ultimele locuri la productivitate", a declarat pentru evz.ro Cristian Pârvan.
Planurile lui Vlădescu
Sebastian Vlădescu a declarat recent că, din punctul său de vedere, discuţia privind păstrarea sau eliminarea cotei unice este deschisă. Aceasta, în contextul în care actualul sistem fiscal, inclusiv cota unică de 16%, "nu va putea susţine un